Femeia de la ghișeul la a cărui coadă se așezase pentru bilet părea să aibă o lentoare ucigașă în mișcări. Numai să n-o mai vadă ar fi trebuit să se mute, mai erau două, trei rânduri spre care putea să se orienteze, acelea înaintau vizibil. Dar jumătatea de oră rămasă până la plecarea trenului îi dădea suficientă liniște încât să nu se precipite.
În sfârșit, prin sticla pătratului despărțitor văzu chipul acru al oficiantei. După ce că e așa, mai are și două mâini stângi, își zise în gând.
– Un bilet clasa a doua, la Constanța, pentru la și jumate, rosti apoi neutru, întinzând suta de lei pe care o ținuse în mână încă de când se înfiripase în sala caselor de bilete.
– Unde?! Acritura o fixase între țepușele unei priviri reci și îi aștepta răspunsul.
– La Constanța, doar am spus clar, îi întoarse apăsat, aproape silabisind. Și continuă în gând: mai e și surdă!
Până să primească biletul se calmă visând la revederea cu Radu. Ce noroc să-l întâlnească, mereu o așteaptă cu flori. Ca să nu mai spunem de ce se întâmplă după aceea… Merită să se chinuie câteva ore cu trenul!
Luă biletul și restul. Verifică din mers dacă e în regulă, memoră numărul vagonului și locul. Iarăși 98, așa-i când vii în ultima clipă, gândi. Nu-i nimic, peronul la care trăgea garnitura de Constanța era același, de câte ori plecase nu se schimbase niciodată.
Peste câteva minute își ocupase deja locul înscris pe bilet și, nu după mult timp, trenul se puse în mișcare.
Răsuflă ușurată, avusese o dimineață agitată, peste care se suprapusese ideea de a-i face iubitului o surpriză. Ardea de nerăbdare să-l vadă bucurându-se c-a ajuns cu un tren mai devreme.
Din ușa de la capătul vagonului în care se afla și locul ei se ivi controlorul. Are o privire piezișă, de pișicher înnăscut. Dacă ar fi să explice ce înseamnă pișicher, s-ar încurca în propriile cuvinte, că exact chiar nu știe, dar îi place cum sună. Ce știe cu certitudine este că privirea lui o irită.
– Unde mergeți, domnița mea?! Întrebarea cade ca o mirare, după ce și-a prelins privirea zeflemistă peste cartonul care-i legitima prezența în trenul respectiv. Simte că plesnește de silă. Compania de transporturi feroviare, fără nicio îndoială, își scosese azi la muncă cei mai nesuferiți angajați. Dar nu avea de gând să-și strice ziua din cauza unui libidinos nesimțit.
– În primul rând nu sunt domnița dumitale, răspunse ea înțepat. Iar apoi, ce intri în vorbă neîntrebat, când scrie clar pe bilet unde merg? Ce, merg în altă parte decât merge trenul?! Da’ așa le place unora să se bage în seamă!
Uniforma căilor ferate nu se clinti, îi aruncă doar o privire îngăduitoare.
– Bine, bine! N-are rost să vă supărați degeaba. Am văzut că vreți să ajungeți la Constanța, dar ați urcat în trenul de alături, care merge la Buzău!
Sursa foto:classichollywoodproject.wordpress.com
