Zilele alunecă încet una după alta în calendarul anului. Oraşul Mangalia şi împrejurimile sale strălucesc mângâiate de razele călduţe şi blânde ale anotimpului toamna.
Îmi place mult acest anotimp, deşi nu este cel preferat. Îl iubesc pentru că în acest anotimp am văzut lumina zilei, dar şi pentru un infinit de taine cu care vine încărcat. Nu ştiu dacă îmi plac cel mai mult zilele călduţe şi liniştite sau îmi plac zilele plumburii, învăluite într-o linişte stranie, apăsătoare, dureroasă.
În aceste zile se aude respiraţia tainică a pământului, tânguirile şi suspinele naturii care-şi preface lacrimile în frunze multicolore şi le lasă să mângâie pământul cu oftatul lor. În zilele acestea mohorâte, natura jeleşte, oftează, îşi cântă în taină dorurile, hohoteşte pe ascuns, ştiind că în curând va rămâne săracă, fără podoabe, fără să fie mângâiată de razele de soare, fără strălucire. Cerul plumburiu o face şi mai apăsătoare, însă tristeţea superbului anotimp rămâne doar în aceste zile mohorâte, pentru că penelul Creatorului îi împodobeşte natura în culori astrale, unice, nemaivăzute, pe care o mână omenească nu reuşeşte să le redea, oricât de talentată ar fi; îi dă strălucire, parfum şi un noian de frumuseţi care încântă până la lacrimi.
Miraculosul anotimp vine încărcat cu fel şi fel de bunătăţi pentru pământenii harnici şi muncitori, străbate pământul în paşi domoli de dans, fermecând vieţuitoarele cu simfonia tainică a vieţii. În zilele calde, dacă aş putea aş mângâia-o, i-aş săruta frunzele multicolore, aş dansa cu vântul călduţ care adie cu eleganţă, aş ţopăi fermecată de multitudinea culorilor cu care defilează copacii, pomii şi florile sub cupola cerească. Câteva raze participă şi ele la simfonia toamnei şi dau strălucire anotimpului. Cerul în imensitatea sa fără sfârşit, trimite din când în când peste magicul anotimp ploi mărunte şi reci, care o fac să se zgribulească, să se întristeze pentru toate frumuseţile pe care le etalează odată cu popasul pe care-l face în fiecare an pe pământ. Îmi las sufletul să zboare pe un drum împodobit cu frunze, să se strecoare prin cupola perfect realizată din îmbrăţişarea tainică a mai multor copaci, îl îndemn să alerge până la lumina palidă a unei raze de soare care se strecoară curajoasă spre pajiştea încă verde de la marginea unei superbe păduri. Îl trimit şi pe malul mării să asculte cum aceasta borboroseşte încă supărată pe pământenii care nu-i respectă regulile, care nu-i iau în serios forţa distrugătoare în zilele când este năvalnică şi furioasă.
Mă dor lacrimile care îmi acoperă amintirile lăsate în urmă de anii ce trec, călătoresc în trenul timpului, care precum un gentilom tace şi merge fără să facă opriri sau popasuri. Doar noi, pământeni, alergăm pe drumul vieţii în fel şi chip, unii încrezători, plini de vise şi speranţe, alţii îngânfaţi, infatuoşi, orgolioşi, mândri, vanitoşi, iar o mare parte cu dorinţa de a aduna comori şi nestemate, de a stăpâni locuri şi a conduce popoare fără să ţină seama că la plecarea de pe pământ sunt egali, atât bogatul cât şi săracul, şi duc cu ei doar zestrea spirituală pe care au acumulat-o de-a lungul vieţii.
„Sunt pământeni care se preocupă în viaţă de hrana pentru suflet?”
„Sunt!”
„Sunt oameni care să pună înainte de binele propiu fericirea aproapelui, sănătatea şi prosperitatea celor dragi?”
„ Sunt!”
Este firesc ca în viaţă să fie oameni buni şi răi, o parte frumoşi sufleteşte, altă parte întunecaţi şi duşmănoşi, mulţi credincioşi, smeriţi, curaţi, demni, sinceri, cinstiţi şi de ceialaltă parte oameni ai întunericului. Aceşti din urmă nu-şi iubesc semeni, nu trăiesc tainele anotimpurilor, nu ştiu să admire frumuseţile de o inestimabilă valoare, nu iubesc nici toamna, nici iarna, ignoră primăvara şi se plâng de căldura binefăcătoare a verii. Se iubesc pe ei şi doar atât.
„Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul! Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă”!(Matei 4,5;5,7)
Toamna trăită la mal de mare este de neimaginat. Oraşul Mangalia în anotimpul toamna este de o neasemuită frumuseţe. Toate locurile învăluite de mantia fermecată a toamnei sunt unice, freamătă, mângâie sufletul locuitorilor de la ţărm de mare, cu siguranţă şi a turiştilor care sunt iubitori de frumos dar mai ales îndrăgostiţi de tărâmul de poveste al oraşului de la capăt de ţară.
Mie, splendidul anotimp toamna mi-a adus ploi rătăcitoare în suflet, tristeţea amintirilor de altădată, dorurile mele care zboară tainic prin lume, mi-a adus nostalgia zilelor însorite, m-a învăluit cu norii negri care acoperă în unele zile pământul, dar în acelaşi timp mi-a adus bucuria vieţii, speranţa că ziua de mâine va fi mai frumoasă ca cea de astăzi, dorinţa că toţi cei dragi mie vor fi binecuvântaţi cu cele mai alese daruri de la divinitate, năzuinţa că voi mai bună, smerită, mai iubitoare, că voi avea puterea să dăruiesc din preaplinul sufletului meu frumuseţe, omenie, lumină şi o nemăsurată dragoste semenilor mei.
Bine ai venit, toamnă, bine ai venit din nou la mine în suflet, drag şi măiestrit anotimp!
Mulţumesc, Doamne, pentru lumina pe care mi-o dăruieşti ca să o sorb în adâncul meu!
Mulţumesc, Doamne, pentru viaţa mea, care este o parte a simfoniei existenţei, este un miracol etern!
Dora Alina Romanescu
