Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța organizează vineri, 2 octombrie 2026, de la ora 18:00, „Maratonul scriitorilor dobrogeni”. Lecturile vor avea loc în Aula Bibliotecii, în cadrul Nocturnei Bibliotecilor, eveniment desfășurat la nivel național sub tema „Biblioteca – inima comunității”.

Timp de peste două ore, publicul va putea asculta lecturi de poezie și proză și va avea ocazia să descopere vocile unor autori din generații diferite. Alături de scriitorii invitați vor participa membrii „Cenaclului Nicoletei”, cenaclul Bibliotecii Județene coordonat de Nicoleta Popa, elevă a Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța.

Printre scriitorii anunțați se numără Florin Alexandru, Ottilia Ardeleanu, Silvia Bitere, Diana Dobrița Bilea, Oana Cătălina Bucur, Tudor Cicu, Constantin Costache, Marina Cușa, Laura Driha, Anastasia Dumitru, Ovidiu Dunăreanu, Aurelia Lăpușan, Mircea Lungu, Mihaela Meravei, Adrian Nicola, Dan Ioan Nistor, Iulia Pana, Eduard Rosentzveig, Sorin Rosca, Amelia Stănescu și Daniela Varvara.

Din partea cenaclului vor participa Elisa Maria Dobre, Maria Carina Dragnea, Rareș-Marian Graur, Sophia Nicole Hagi, Ema Elena Luca, Alexia Matei, Ionuț Florentin Matei, Sara Obretin, Nicoleta Popa, Radu-Ștefan Popa, Leonard Rizea, Erika-Andreea Stanciu, Diana Stoica, Claudia Tarcea și Maria Tărăoi.

Maratonul va fi moderat de poeta Amelia Stănescu, managerul Bibliotecii Județene Constanța, și de prozatorul Ovidiu Dunăreanu, președintele Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România.

Evenimentul este organizat de Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța în parteneriat cu Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.