Dezastrul ecologic de la Certej a fost cea mai mare tragedie pe timp de pace din România, aceasta după ce la data de 30 octombrie 1971, la ora 4:55, digul exploatării miniere Certeju de Sus, județul Hunedoara, s-a rupt iar peste 300.000 de metri cubi de steril acid s-au revărsat din iazul de decantare și au năvălit peste cartierul muncitoresc din apropiere, unde a înghițit șase blocuri de locuit, un cămin de nefamiliști cu treizeci de camere, precum și patru locuințe individuale din apropierea decantorului. Astfel, un număr de 89 de oameni au murit datorită cianurii folosită în procesul de extracție, care se găsea în nămolul scurs din iazul de decantare. Ruperea iazului a fost sesizată de cetăţenii localității ca o pocnitură puternică, după care a urmat o avalanşa de apă și mâl toxic, care a distrus cele 6 blocuri de locuințe ce erau situate în aval de iaz, la o distanţă de circa 500 de metri. În scurt timp nămolul toxic a acoperit totul pe o suprafață de zeci de kilometri pătraţi, cu straturi de până la jumătate de metru înălțime. Dezastrul de la Certej din 30 octombrie 1971, a provocat moartea a 89 de persoane și rănirea altor 104, deși autoritățile comuniste au anunțat moartea a numai 16 persoane, pentru a nu fi nevoite să declare doliu național. În prima zi a după catastrofă au fost scoase 12 victime de sub nămolul toxic şi din locuinţele avariate, victime care au fost transportate la sediul căminului cultural unde au fost spălate de nămol şi s-a trecut la identificarea lor, deși unele dintre cadavre, cu hainele arse şi feţele tumefiate, nu au mai putut fi identificate niciodată. Acțiunile de salvare au decurs greu deoarece nu existau utilajele necesare executării acestei operații și nu se știa nici câți oameni locuiau în blocurile prăbușite. O comisie guvernamentală s-a deplasat la Certej pentru a stabili împrejurările dezastrului, însă în ancheta penală care a durat peste doi ani, nu a fost găsit niciun vinovat și nimeni nu a fost tras la răspundere pentru această tragedie. Comisia de cercetare tehnică care s-a ocupat de această problemă, a decis că o posibilă cauză a prăbuşirii haldei a fost pierderea în timp a stabilităţii masivului de steril pe una din laturi, datorită creşterii peste limita critică în înălţime, fapt ce a dus la ruperea digului de protecție și revărsarea mâlului toxic în afara decantorului. Astfel, în instanță dosarul a fost soluţionat prin scoaterea de sub urmărire penală a administratorilor unităţii miniere, deși în această catastrofă și-au pierdut viața o mulțime de oameni.
