Echipa Invictus România, formată din militari răniți în teatrele de operații, a obținut nouă medalii la Jocurile Mondiale Invictus, desfășurate în Canada. Performanțele impresionante ale sportivilor români au demonstrat curajul, perseverența și spiritul de echipă care definesc această competiție.
Ținând cont de perioadă și de condițiile atmosferice, organizatorii au segmentat acest eveniment sportiv în două părți distincte, care oferă posibilitatea concurenților de a se afla pe listele de start atât la sporturi de iarnă, cât și la discipline de vară.
Prima parte a competiției, cea de iarnă, s-a desfășurat pe pârtii amenajate special în acest scop. România, avându-l la conducerea tehnică pe antrenorul Adrian Boantă, a cucerit două medalii la disciplinele de iarnă, prin Raul Mirică – argint la snowboard, dar și prin căpitanul echipei, Daniel Porumb – bronz la schi asistat.
După reușita din probele de iarnă, Raul Mirică a urcat din nou pe podium, de această dată la înot, cucerind medalia de bronz la proba de 50 de metri spate. Această performanță a fost urmată de o demonstrație de forță la canotaj în sală (rowing). Daniel Porumb a dominat ambele probe, câștigând două medalii de aur la probele de viteză (un minut vâslit) și de anduranță (patru minute vâslit).
Succesul românesc la canotaj a continuat cu Viorel Amzărescu, care a adăugat un aur la proba de patru minute vâslit și un bronz la un minut. Tot la canotaj, Gabriel Czifrak a obținut argintul la proba de un minut, iar Dumitru Paraschiva a câștigat bronzul.
În plus, toți cei 19 sportivi Invictus concurează la proba pe echipe de volei în poziția șezut. Au fost selecționați să joace pentru echipa României 14 dintre ei, iar ceilalți au intrat în componența unei echipe combinate, în care se mai află militari răniți din țări precum Danemarca, Nigeria, SUA, Columbia și Canada.
Ceremonia de închidere a Invictus Games Vancouver&Whistler 2025 a avut loc în fața a peste 11.000 de participanți. Momentul culminant a fost parada steagurilor tuturor națiunilor participante, cu Daniel Porumb purtând cu mândrie drapelul României.
Prințul Harry, fondatorul Invictus Games, a subliniat importanța acestei competiții și a evidențiat faptul că fiecare sportiv a demonstrat ce înseamnă să nu renunți niciodată, indiferent de dificultățile întâmpinate. La finalul ceremoniei, drapelul Invictus a fost predat reprezentantului Marii Britanii, care va găzdui ediția din 2027, la Birmingham.
Cu un total de nouă medalii – trei de aur, două de argint și patru de bronz – România confirmă că spiritul Invictus este mai puternic ca niciodată. Deși nu a depășit recordul de 10 medalii de la Dusseldorf 2023, echipa românească a demonstrat că prin unitate, determinare și pasiune, limitele pot fi depășite.
(sursa: presamil.ro)