La data de 23 martie 1847, chiar în ziua de Paști, în București a avut loc un devastator incendiu, cunoscut sub numele de „Focul cel Mare”, ce a afectat aproape o treime din suprafața orașului, în special partea centrală unde se găseau zonele meșteșugărești şi comerciale.
Documentele istorice consemnează faptul că focul n-a putut fi stins timp de șase zile, iar vâlvătaia acestui incendiu a făcut ca pământul să nu se răcească timp de două săptămâni. Focul a fost provocat de joaca băieţelului cluceresei Zinca Drăgănescu, care a descărcat un pistol spre podul plin cu fân al şopronului din spatele casei, iar, ajutate de vântul puternic, flăcările s-au întins cu repeziciune, cuprinzând întreaga casă, casele din apropiere și apoi o treime din oraşul București, mistuind zona Curţii Vechi de lângă Hanul lui Manuc, zona Colţei, zona din apropierea Bisericii Sfânta Vineri, ajungând până în Calea Văcăreştilor.
În acest incendiu au ars peste 2000 de clădiri, printre care 10 hanuri şi 12 biserici, pagubele materiale fiind imense, vestea incendiului făcând înconjurul Europei.
Lupta cu focul a fost una deosebit de grea pentru că, pompierii aveau doar câteva pompe manuale, chiar dacă aceștia au fost ajutaţi și de sacagii care transportau apa din Dâmboviţa în butoaie și de locuitorii orașului care cărau apa cu gălețile. După stingerea incendiului, pentru ajutorarea sinistraţilor au fost lansate apeluri în ţară şi în străinătate pentru strângerea de fonduri necesare reconstrucției. Astfel, proporţiile nenorocirii căzute asupra oraşului Bucureşti au determinat un curent de ajutorare şi din afara graniţelor, iar Curtea de la Petersburg, cea de la Viena şi de la Stambul, negustorimea din Lipsca şi de la Braşov, ale căror interese economice erau strâns legate de buna desfăşurare a comerţului bucureştean, au trimis sume însemnate, cum la fel de importante au fost sumele trimise de domnitorul Ţării Româneşti Gheorghe Bibescu, sultanul Turciei, domnitorul Moldovei, Mihail Sturdza, domnitorul Serbiei, Miloş Obrenovici și mulți alții.
După acest mare incendiu, a început reconstrucţia Bucureştiului după principii moderne, astfel casele au fost acoperite cu tablă, atelierele meşteşugăreşti unde se lucra cu focul au fost scoase din zona centrală şi mutate spre periferie, au fost montate mai multe cişmele şi conducte de apă și de asemenea, s-au înfiinţat servicii de pompieri profesionişti care să lupte contra incendiilor.
