Dezbatere publică pe tema câinilor fără stăpân, la Mangalia
Primăria Municipiului Mangalia va organiza în data de 8 octombrie o dezbatere publică pe tema câinilor fără stăpân, unde sunt invitate persoane fizice şi juridice, asociaţii şi ONG-uri de profil, precum şi toţi cei implicaţi în soluţionarea acestei probleme.
Potrivit...
Mangalia a obţinut o finanţare de 3,5 milioane de euro pentru modernizarea sistemului de...
Primarul Mangaliei, Cristian Radu, a avut vineri o întâlnire cu directorii de şcoli, reprezentanţii instituţiilor descentralizate şi ai Primăriilor din vecinătatea municipiului. În cadrul discuţiilor, au fost abordate mai multe probleme stringente cum ar fi autorizarea sanitară a unităţilor...
Produse tradiţionale şi mustării la Zilele Recoltei, în Mangalia
Primarul Mangaliei, Cristian Radu, a deschis oficial, vineri, festivalul Zilelor Recoltei, care se desfăşoară în Portul Turistic al oraşului, în perioada 28-30 septembrie. Cu aceeaşi ocazie, s-a ţinut o slujbă în cadrul căreia preoţii au binecuvântat recoltele aduse în...
Zilele Recoltei, în Portul Turistic din Mangalia
Primăria Mangalia, în colaborare cu Expoevolution şi partenerii media EtnoTV, Nextgen, UPC şi MangaliaTV, organizează Festivalul Zilelor Recoltei, în perioada 28-30 septembrie 2012, în Portul Turistic din municipiu.
Evenimentul va reuni producători din diferite zone ale ţării, care vor...
Primarul Cristian Radu a verificat lucrările de reabilitare la şcolile din Mangalia
Primarul Mangaliei, Cristian Radu, a efectuat miercuri, 26 septembrie, o vizită la mai multe unităţi de învăţământ din oraş pentru a verifica modul în care au fost realizate lucrările de reabilitare şi distribuirea pachetele cu ghiozdane şi rechizite şcolare,...
Comunicat Primaria Mangalia privind înfiinţarea şi stabilirea sediului social al SC GOLDTERM MANGALIA SA
Consiliul Local Mangalia a aprobat în şedinţa de vineri, 21 septembrie, un proiect de hotărâre privind înfiinţarea şi stabilirea sediului social al SC GOLDTERM MANGALIA SA, ca urmare a reorganizării prin divizare parţială a Regiei Autonome de Gospodărire Orăşenească,...
Comunicat Primaria Mangalia: Transport gratuit pentru elevii şi profesorii din Mangalia
Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, a avut vineri o întâlnire cu directorii unităţilor de învăţământ din oraş, la care s-a discutat despre programele de investiţii, siguranţa în şcoli şi sprijinul acordat de municipalitate pentru elevii proveniţi din familii nevoiaşe.
În...
Consiliul Local Mangalia se reuneste luni in sedinta extraordinara
Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, a convocat pentru luni, 24 septembrie, ora 13.00, o şedinţă extraordinară a Consiliului Local. Pe ordinea de zi se află mai multe proiecte de Hotărâre care se referă, printre altele, la rectificarea bugetului pe...
Colegiul Economic Mangalia, participant într-un proiect de management al situaţiilor de criză
Colegiul Economic Mangalia a fost selectat ca participant în aplicarea activităţilor din proiectul POSDRU Managementul situaţiilor de criză în unităţile şcolare, realizat de M.E.C.T.S. în colaborare cu Asociaţia Telefonul Copilului, Fundaţia „Alumni” a CNMB Constanţa, CCD „Alexandru Gavra” Arad...
Comunicat Primaria Mangalia: No STRESS Triathlon în Neptun-Olimp
Primăria municipiului Mangalia, împreună cu Total Events Solutions organizează sâmbâtâ, 1 septembrie, în staţiunile Neptun-Olimp, evenimentul intitulat No STRESS Triathlon. Este vorba despre o întrecere sportivă formată din trei probe, respectiv înnot, ciclism şi atletism. Evenimentul este dedicat sportivilor...













