Primăria municipiului Mangalia, împreună cu Total Events Solutions organizează sâmbâtâ, 1 septembrie, în staţiunile Neptun-Olimp, evenimentul intitulat No STRESS Triathlon. Este vorba despre o întrecere sportivă formată din trei probe, respectiv înnot, ciclism şi atletism. Evenimentul este dedicat sportivilor amatori, cu precădere angajaţi din corporaţiile multinaţionale, care vor să facă sport. Conceptul evenimentului include şi o seară într-un club din Olimp. Astfel, pe timpul zilei, concurenţii vor participa la cele trei probe ale triathlonului, iar seara se vor putea destinde în cadrul unei petreceri private (Full Moon Party). Potrivit organizatorilor, No STRESS Triathlon este prima acţiune de acest gen din România, iar din 2013 evenimentul va deschide şi va închide perioada clasică de concedii, cu un triatlon în iunie şi altul în septembrie.
Triathlonul NO STRESS are probe accesibile si celor care nu fac sport de performanţă (500 m înot, 20 km bicicletă şi 5 km alergare). Noul concept este mai relaxat decât competiţiile de gen, bazându-se pe înjumătăţirea distanţelor de înot, ciclism sau alergat. Totuşi, dotările şi organizarea sunt de nivelul triathloanelor profesioniste.
limita de varsta?
Doar majori