Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, își serbează onomastica joi în ziua de pomenire a „Sf. Cuv. Teodosie cel Mare”.
Cuviosul Teodosie cel Mare, supranumit Chinoviarhul, adică începătorul vieții de obște, a trăit în secolele 5-6, în Asia Mică și în Palestina. În mănăstirea pe care a înființat-o au viețuit aproape 700 persoane. A trecut la cele veșnice la vârsta de 105 ani, în anul 529.
Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, a văzut lumina zilei la 12 decembrie 1955, în Vatra Dornei, județul Suceava, „fiind ultimul din cei 17 copii, dintre care 10 în viață, ai familiei de agricultori harnici și buni creștini Procopie și Elisabeta Petrescu”, la botez dându-i-se numele de Macedon.
A urmat şcoala primară în Dorna – Arini, Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ (1971-1976) şi Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (1976-1980), cu licenţă în Teologie.
A urmat cursuri de doctorat, specializarea Studiul Biblic al Vechiului Testament şi Limba ebraică, la acelaşi Institut (1977-1981) şi la Universitatea Birmingham – Anglia (1 octombrie 1992 – 1 aprilie 1993).
A fost închinoviat ca frate la schitul Crasna, jud. Prahova (1987) şi tuns în monahism (1990) cu numele Teodosie; hirotonit ierodiacon pe seama Paraclisului Sfânta Ecaterina al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, iar mai târziu ieromonah (martie 1992), când a fost şi hirotesit protosinghel; la începutul anului 1994 a fost hirotesit arhimandrit.
La 22 martie 1994 a fost ales Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, cu titlul „Snagoveanul” şi hirotonit arhiereu în 3 aprilie 1994.
În iulie 1999 a obţinut titlul de doctor în Teologie al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, cu teza: „Cartea Psalmilor şi importanţa ei pentru viaţa pastoral-misionară a Bisericii”; doctor în Muzică (2005).
În data de 21 februarie 2001 Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales în istoricul scaun arhiepiscopal de la Tomis (Constanţa).
A înfiinţat Seminarul Teologic Dionisie Exiguul şi Şcoala de cântăreţi bisericeşti Gherontie Nicolau, amândouă în Constanţa; supraveghează procesul de învăţământ al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Universitatea Ovidius din Constanţa ca profesor şi, o vreme, şi ca decan; conducător de doctorat; a participat ca delegat al Bisericii noastre la activităţi pastorale şi culturale în SUA şi în Europa.
Biografia integrală a IPS Teodosie poate fi consultată pe site-ul eparhial.
sursa: basilica.ro