Credincioșii din Constanța, din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului, dar și din alte regiuni ale țării vor avea prilejul de a se închina la Sfintele Moaște ale Sfintei și Dreptei Ana, mama Maicii Domnului.
Racla care adăpostește un fragment din Sfintele Moaște va fi adusă la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța și va rămâne spre închinare în zilele de vineri, 11 septembrie, și sâmbătă, 12 septembrie 2026.
Sfintele Moaște provin de la Mănăstirea Cutlumuș din Sfântul Munte Athos, unul dintre cele mai importante așezăminte monahale ale Ortodoxiei.
Potrivit Arhiepiscopiei Tomisului, prezența Sfintelor Moaște la Constanța reprezintă un moment de binecuvântare duhovnicească pentru toți credincioșii, de rugăciune, de întărire în credință și de apropiere de Dumnezeu prin mijlocirea Sfintei Ana, cea care, împreună cu Dreptul Ioachim, au primit de la Dumnezeu darul de a deveni părinții Preasfintei Fecioare Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos.

















