Șantierul Naval Damen Mangalia își continuă declinul, lăsând în urmă sute de angajați disponibilizați
Vineri, 28 februarie 2025, 263 de angajați ai Damen Mangalia vor trece pentru ultima dată pragul șantierului, încheindu-și activitatea în ciuda protestelor organizate și a promisiunilor făcute de autorități. În ultimele luni, navaliștii au ieșit în stradă la Mangalia și București, cerând soluții pentru salvarea locurilor de muncă, însă fără rezultate concrete.
Incertitudine și promisiuni fără finalitate
Situația celor rămași în cadrul companiei rămâne la fel de incertă. Din cei aproximativ 1.100 de angajați rămași, singura concesie obținută este prelungirea șomajului tehnic pentru încă trei luni, până în luna mai 2025.
„Discuții sunt cu alți investitori, dar nimic nu s-a concretizat, deoarece trebuie să se clarifice situația dintre acționarii actuali ai societății. Nu va veni un alt investitor până când nu încetează efectiv contractul de asociere Damen, iar Statul Român să preia pachetul de acțiuni”, a declarat Laurențiu Gobeajă, președintele Sindicatului Liber Navalistul din Damen Mangalia.
Potrivit acestuia, negocierile sunt blocate din cauza neasumării datoriilor de către cei doi acționari, Damen și Statul Român, în funcție de procentul de acțiuni deținut de fiecare.
Șomaj prelungit, fără soluții concrete
Într-o comunicare internă transmisă pe 26 februarie 2025, angajații aflați deja în șomaj tehnic au fost informați că perioada de șomaj tehnic va fi prelungită pentru lunile martie, aprilie și mai 2025.
„În cazul salariaților care se află în șomaj tehnic și dețin, simultan, un alt contract individual de muncă la un alt angajator, dorim să subliniem că există opțiunea de suspendare fără plată a contractului de muncă la DSMa, fără a înceta raporturile de muncă”, se arată în notificare.
Pentru cei 263 de angajați disponibilizați, contractul colectiv prevede între două și nouă salarii compensatorii, în funcție de vechimea în muncă.
Proteste fără ecou
Ultimul protest a avut loc pe 7 februarie 2025, în fața Ministerului Economiei, unde câteva sute de angajați și-au exprimat nemulțumirea față de concedierile iminente. La acea vreme, ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a promis că există negocieri avansate cu investitori internaționali, fără însă a oferi termene concrete.
„Cei care vor fi cei mai rapizi, care ne dau răspunsul și facem documentația și hârtiile, eu îmi doresc să nu avem situația de a nu avea bani până la sfârșitul lui februarie – acesta este scopul meu și pentru asta lupt”, declara ministrul în fața protestatarilor.
Cu toate acestea, la aproape trei săptămâni de la acea declarație, niciun investitor nu a fost anunțat public, iar șantierul Damen Mangalia continuă să se golească de angajați.
Agonie prelungită
Pentru cei rămași, prelungirea șomajului tehnic oferă doar o amânare a inevitabilului. Fără un investitor care să preia șantierul, navaliștii din Mangalia se confruntă cu incertitudine și lipsa perspectivelor.
În timp ce promisiunile guvernanților întârzie să se concretizeze, oamenii pleacă acasă, iar viitorul celui mai mare șantier naval din România rămâne incert.