La data de 27 februarie a.c., în jurul orei 13:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la prezența unui proiectil în proximitatea unui complex comercial din municipiu.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat că sesizarea se confirmă și au luat măsuri imediate pentru securizarea zonei. În paralel, la fața locului au intervenit specialiștii pirotehniști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, care au dispus restricționarea traficului în zonă pentru a preveni orice pericol.
Proiectilul a fost securizat și urmează să fie distrus într-un spațiu special amenajat, conform procedurilor în vigoare.
Polițiștii fac un apel către populație să nu atingă astfel de obiecte, în cazul în care le descoperă, și să sesizeze imediat cea mai apropiată secție de poliție pentru intervenția autorităților competente.