Mai multe persoane, care au ajuns la o vârstă respectabilă, au fost sărbătorite, într-un cadru festiv, joi, 19 aprilie, ocazie cu care primarul Mangaliei, Radu Cristian, a oferit celor aniversaţi diplome de onoare, flori şi recompense financiare. În cadrul evenimentului, care a avut loc la sediul Clubului Nautic, au fost recompensate 63 de persoane, dintre care 20 de persoane care au împlinit 70 de ani, 14 persoane care au împlinit 75 de ani și alte 17 care au împlinit 80 de ani. Cu aceeași ocazie, au mai fost felicitate șase persoane care au împlinit 85 de ani și două persoane de 90 de ani. De ajutorul acordat de municipalitate au mai beneficiat două familii care au împlinit 50 de ani și peste 60 de ani de la celebrarea căsătoriei. În semn de respect pentru familiile care aniversează peste 60 de ani de la căsătorie, autorităţile le oferă un ajutor financiar în cuantum de 1000 de lei/familie. “Sunt emoţionat că am prilejul să felicit aceste familii care au rămas împreună atâta timp, şi le spun cu toată sinceritatea “La mulţi Ani”, atât dumnealor, cât și celorlalți sărbătoriți prezenți la festivitate”, a precizat primarul Radu Cristian. El a mai spus seniorilor Mangaliei că, în perioada imediat următoare, va continua procesul de asfaltare a străzilor din oraș, trotuarele din cartierul Coloniști vor fi refăcute și se vor crea mai multe locuri de parcare de reședință. ”Toate proiectele pentru comunitate se vor implementa după ce vom avea acordul dumneavoastră. Dacă doriți să demolăm garajele care se întind pe o suprafață de 4 ha pentru a construi locuri de parcare, așa vom face. Totodată, vom asfalta integral mai multe străzi din oraș și vom construi o Creșă în zona Liceului ”Callatis”, dar și un Cămin de bătrâni în alt cartier al Mangaliei”, a mai explicat edilul orașului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.