Organizația de Tineret a Partidului Național Liberal Mangalia a organizat, în acest week-end, alegerile interne pentru noua conducere.
În urma procesului de votare, președinte al organizației TNL Mangalia a fost ales Cojan Tiberiu Viorel, iar în funcția de prim vicepreședinte a fost desemnat Luca David.
”Începând de astăzi, Tineretul Național Liberal (TNL), organizația Mangalia, are o nouă conducere. Îi felicităm pe Cojan Tiberiu Viorel, președintele ales, pe Luca David, prim vicepreședinte, dar și pe toți ceilalți tineri care astăzi au fost aleși într-un birou politic solid, care si-a stabilit obiective clare. Suntem încrezători că, alături de primarul municipiului Mangalia, Radu Cristian, noua echipă de tineret va promova proiecte benefice pentru comunitatea locală și în special pentru tinerii orașului nostru.
Având susținerea colegilor din cadrul Biroului Politic Județean de Tineret, suntem convinși că TNL Mangalia va reconfirma poziția pe care o ocupă pe lista celor mai puternice organizații din județ. Mult succes!”, se arată pe pagina de Facebook a Pnl Mangalia.