Primăria Municipiului Mangalia a organizat joi, 25 aprilie, a.c., la sediul Clubului Nautic Callatis, o conferință de presă în care a fost prezentat un pachet de măsuri destinate sprijinirii și încurajării tinerilor, în plan socio-profesional, la nivelul municipiului. La eveniment, au participat primarul Radu Cristian, viceprimarul Dragoș Angelescu, precum și mai mulți tineri din diferite categorii socio-profesionale, din localitate.
Cel mai important subiect a făcut referire la repartizarea unor locuințe pentru familii de tineri cu venituri reduse, într-un bloc recent construit cu fonduri UE, precum și la edificarea a încă 12 blocuri de locuințe pentru tineri, până în 35 de ani, cu finanțare prin PNRR. „Dacă în urmă cu câțiva ani, într-o zonă rău famată din Mangalia, existau clădiri insalubre și oameni care nu făceau cinste orașului, iată că, în prezent, în acel cartier, am reușit să ridicăm un bloc de locuințe, care urmează să fie repartizate, în perioada imediat următoare. Alte 12 blocuri vor fi construite, tot pentru tinerii orașului, în diferite cartiere, urmând a fi finalizate în următorii 2 ani”, a precizat edilul Mangaliei.
Lucrările pentru construirea locuințelor vor începe luna viitoare, fondurile alocate fiind de peste 5 milioane de euro, prin PNRR. Obiectivul de investiții cuprinde construirea etapizată a celor 12 blocuri, fiecare având câte 12 unități locative, cu P+2E.
În cadrul aceluiași eveniment, autoritățile locale au vorbit și despre alte măsuri destinate sprijinirii și încurajării copiilor și tinerilor orașului. Câteva dintre aceste măsuri vizează elevii până în 18 ani, aflați încă în sistemul de învățământ, cărora li se vor acorda, în continuare, diverse tipuri de stimulente și recompense pentru rezultate bune la învățătură, precum burse, transport gratuit, tabere școlare gratuite sau premii speciale pentru olimpici, inclusiv pentru profesorii coordonatori.
De asemenea, Primăria Mangalia va continua să sprijine și să recompenseze tinerii care se remarcă prin recunoașterea națională/internațională în plan cultural-artistic, așa cum deja este susținut Corul de copii Callatis, care a obținut anul trecut medalia de aur la Festivalul Coral Internațional „Adriatic Pearl”, desfășurat în Dubrovnik, Croația. În cadrul conferinței, tinerii prezenți au venit cu mai multe idei de proiecte specifice vârstei, câteva dintre acestea fiind preluate de reprezentanții municipalității. „Administrația locală este deschisă către noi concepte de proiecte dedicate tinerilor și dorim să-i sprijinim, în continuare, să facă performanță, fie că vorbim de domeniul educațional, o disciplină sportivă, ramură cultural-artistică sau domeniu IT. ”, a completat primarul Radu Cristian.