La Clubul Artelor „Solteris” care își desfășoară activitatea la Cercul Militar Mangalia va avea loc duminică, 16 octombrie 2016, ora 1500 , o nouă lansare de carte. Autoarea, Loredana Ionela Toader, la cei 16 ani ai ei în acest superb început de toamnă loredana-ionela-toaderîmpliniți, se bucură de apariția celei de-a treia cărți de poezie care îi poartă semnătura. Evenimentul va fi prezentat de scriitoarea Emilia Dabu, membră a Uniunii Scriitorilor din România și Asociației Scriitorilor de Limba Română din Quebec (Canada), alături de Ovidiu Dunăreanu directorul Editurii Ex Ponto, redactor șef al revistei literare Ex Ponto, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Cartea apărută în condiții grafice de excelență la Editura Ex Ponto, având ca lector de carte pe prestigiosul prozator, om de cultură, Ovidiu Dunăreanu, cu o prefață semnată de Emilia Dabu, coperta fiind după o pictură de Alexandru Ghinea, demonstrează încă odată că valoarea se poate manifesta când există cu adevărat la orice vârstă. Loredana Ionela Toader este elevă în clasa a-X-a a Liceului Teoretic Callatis Mangalia. Prima carte „Copilăria poeziei” – 2011 și cea de-a doua „Zbor printre stele”- 2014 s-au bucurat de aprecieri din partea criticii de specialitate. Toate cele trei cărți au apărut la prestigioasa editură Ex Ponto. Poeziile evoluției spirituale semnate de Loredana Ionela Toader s-au bucurat de premii literare, diplome de excelență, invitații la Târgul de carte „Gaudeamus” – Constanța, „Carte la nisip” – Mangalia, publicate în revista „Metamorfoze”, în Antologia de Cultură și Artă „Solteris” (2012 – 2014), invitații la televiziunile, ziarele, posturile de radio care mai promovează în aceste vremuri tulburi cultura ( cotidienele „Cuget liber”, “Telegraf”, TV Neptun, Radio Constanța, Litoral TV, Mangalia TV, Ediția de Sud). Loredana Ionela Toader cea mai tânără membră a “Clubului Artelor Solteris” se bucură frumos când citește cronicile care apar despre poemele, cărțile scrise. Astfel în revista “Constelații diamantine” prof. dr. Miu Constantin – membru al Uniunii Scriitorilor din România nota:

“Chiar de la prima sa carte “Copilăria poeziei” Loredana Ionela Toader la cei 11 ani ai săi dovedea o surprinzătoare maturitate în gândirea poetică”. Supraveghindu-i drumul poeziei Emilia Dabu remarcă: “Poezia începe să semene cu autoarea, să o definească căci întregește chipul unui spirit luminos, al unei tinere pe drumul evoluției, care deseori reușește să ajungă până în inima cuvintelor precum o zeitate celestă. Fascinată de Nichita Stănescu, Lucian Blaga, Mihai Eminescu, Nicolae Labiș, autoarea și-a găsit propriul său stil, propria formă de exprimare”. Vor comenta cartea scriitori, oameni de cultură din Mangalia și invitați din țară bucurându-i sufletul: poeta Ana Ardeleanu membră a Uniunii Scriitorilor Europeni din Moldova, prof. Adina Lozinschi, pr. Ioan Aurel Bolba, Marius Robert Dincă, George Șerban, Naum Liana, dir. Corina Mihalache, Ramona Opriș, critic de artă Tatiana Odobescu. Expoziția de pictură va purta semnătura solteriștilor: Karl Robert Perko (U.A.P.Europeni), Niculae Găgeanu (U.A.P.), Marieana Oleniuc (U.A.P.), Corina Vicolov (U.A.P.), Cristian Sergiu Petică, Marcela Dabu, Ana-Maria Perko, George Șerban, Rodica Nazarenco. Un recital de poezie din creația autoarei va fi susținut de o parte din prietenii de la teatrul pentru copii și tineret “Magic” unde Loredana Ionela Toader este membră, ea la 10 ani obținând numeroase premii de interpretare, chiar un premiu pentru cea mai bună interpretare feminină la “Mangalia Art” diploma fiind semnată de marele actor și președinte de juriu Ion Dichiseanu. Dintre magicii magicieni, amintim: Natalia Opriș, Daria Bănică, Vlad Vicolov, Raluca Tunsu, Emilia Șerban, Emilia Brătescu, Antonia Isăilă, Carla Zaharia, Adina Turnea, Ianis Dumitru. Un recital de pian și chitară vor face din lumina poeziei o stare de frumusețe și dor susținut de Adina Lozinschi și George Șerban.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.