Muzeul Marinei Române din Constanța a găzduit, sâmbătă, 11 mai 2024, un eveniment deosebit – lansarea volumului de poezie intitulat “Îngeri și de restul, mare“, semnat de poetă Gabriela DOBRE, cunoscută publicului larg ca mezzosoprană la Teatru Național de Operă și Balet “Oleg Danovschi” din Constanța.
Organizat de Liga Scriitorilor Dobrogeni în colaborare cu Muzeul Marinei Române și Clubul Artelor Solteris Mangalia, evenimentul a fost o veritabilă manifestare a culturii dobrogene. Sub îndrumarea atentă a doamnei Vasilica Mitrea, președinta Ligii Scriitorilor Dobrogeni, lansarea a fost una plină de momente memorabile și reflectări asupra poeziei și a creativității.
Pentru a oferi o perspectivă amplă asupra operei și personalității autoarei, au luat cuvântul distinși invitați. Emilia Dabu, președinta Clubului Artelor Solteris, Costel Avrămescu, redactor șef la revista literară “Dobrogea Culturală“, scriitorul Corneliu Caraivan, Aurora Lazu, redactor șef al revistei “Agora”, și profesoara Aura Văceanu au adus contribuții semnificative în conturarea portretului literar al Gabrielei Dobre și în înțelegerea profunzimii tematicilor abordate în volumul său de poezii.
Evenimentul a fost încununat de un recital de muzică susținut cu pasiune de către Laura și baritonul Iulian Bratu, bucurându-se de aprecierea și aplauzele entuziaste ale publicului prezent. De asemenea, din paginile volumului “Îngeri și de restul, mare” au fost recitate poezii de către participanții dornici să împărtășească emoția și frumusețea versurilor într-un moment atât de special.
Vasilica Mitrea: ”Astăzi, 11 mai, a avut loc lansarea de carte a celui mai recent volum al distinsei poete, Gabriela Dobre, dar și mezzosoprana la Teatrul Național de Opera și Balet Oleg Danovschi, Constanța! Toți cei care au luat cuvântul au avut numai cuvinte de laudă, nu doar asupra minunatelor sale versuri, dar și a profilului său uman, valoarea morală și profesională. Într-adevăr este o Doamnă adevărată din toate punctele de vedere, fapt ce a făcut ca invitații să petreacă un timp de calitate și fiecare să socializeze într-o atmosferă prieteneasca!
Ne-au încântat cu melodiile sale de muzică ușoară, Laura, iar Iulian Bratu, cu glasul său de bariton a cucerit auditoriu. Ambii au stârnit multe aplauze!”
Gabriela Dobre: ”Ce eveniment emotionant!!! Un buchet de scriitori valoroși, directori de edituri si reviste culturale, ziariști, artiști plastici si iubitori de poezie, strâns în organizarea Ligii Scriitorilor Dobrogeni pentru a sărbători poezia la țărm de mare și lansarea volumului ” ÎNGERI ȘI DE RESTUL, MARE”. Imi creste inima văzând cati oameni valoroși sunt în Dobrogea si sunt onorata ca au venit sa ma sărbătorească! Mulțumesc din suflet, distinsa Vasilica Mitrea, presedinte LSD pentru impecabila organizare!
Mulțumesc distinsa Emilia Dabu pentru cuvântul copleșitor si aprecierea activității mele scriitoricești, multumesc, Laura Laura pentru darul vocii si versurilor tale, multumesc Iulian Bratu pentru prezenta artistică mereu impecabila si tuturor prietenilor dragi prezenți!”