La Mangalia, cuvântul a devenit, pentru o seară, spectacol, dialog și punte între culturi. Invitatul Luizei Cala, în cadrul emisiunii „Seri Cala-tiene”, a fost Peter Sragher, poet, traducător și una dintre vocile importante ale literaturii române contemporane, cunoscut pentru felul în care transformă poezia într-o experiență vie, iar traducerea într-un act de creație.

Peter Sragher s-a născut în 1960, la București, și a urmat studii de germanistică în Capitală. Este președinte al Filialei București – Traduceri literare, membru al Consiliului și al Comitetului director al Uniunii Scriitorilor din România, precum și membru al Grazer Autorinnen – und Autorenversammlung din Austria.

Este autor al mai multor volume de poezie, dar și al volumului de proză „Cartea lui David”, ilustrat de fiul său, David-Thomas Sragher. De-a lungul carierei, a realizat traduceri de poezie austriacă în ediții bilingve din creația poeților Bernhard Widder, Ernst David, Gerhard Kofler, Bruno Weinhals și Christian Loidl.

Peter Sragher coordonează, de asemenea, „Revista de traduceri literare”, singura publicație din România dedicată traducerii literare, cu apariție lunară online.

Destinul literar al lui Peter Sragher poartă, inevitabil, amprenta vremurilor pe care le-a traversat. Înainte de 1989, deși avea recomandări pentru cercetare și învățământ superior, contextul politic al epocii i-a schimbat traseul profesional. În locul mediului universitar, a ajuns traducător tehnic la combinatul siderurgic din Călărași.

Fără experiență în terminologia tehnică, dar cu perseverență și cu ajutorul unui dicționar german-român primit de la un unchi, Peter Sragher a început să descifreze o lume nouă a limbajului. A fost, poate, una dintre primele sale confruntări importante cu responsabilitatea traducerii.

Drumul către traducerea literară avea să se deschidă mai târziu, sub îndrumarea tatălui său, scriitorul I.M. Ștefan, pe numele real Alexandru Sergiu Sragher. Alături de acesta, a tradus prima carte „propoziție cu propoziție”, într-un adevărat exercițiu de ucenicie literară. Această experiență avea să pună bazele unei cariere bogate, construite cu rigoare, sensibilitate și respect față de text.

Întrebat despre celebra expresie italiană „traduttore, traditore” — traducătorul, trădător — Peter Sragher propune o perspectivă proprie: „traduttore, creatore”. În viziunea sa, traducătorul nu este un simplu mesager al cuvintelor, ci un creator care trebuie să rămână fidel textului, fără a-i trăda spiritul și fără a-și impune propriul orgoliu în fața autorului.

Un alt subiect important abordat în cadrul emisiunii a fost recunoașterea meritelor traducătorului. Peter Sragher salută faptul că, în ultimii ani, numele traducătorului începe să apară tot mai des pe coperta cărților, așa cum se întâmplă de multă vreme în străinătate. Este, consideră el, un gest firesc de respect față de munca celui care face posibilă întâlnirea cititorului cu literatura unei alte limbi.

Pentru Peter Sragher, poezia nu rămâne închisă între copertele unei cărți. Ea poate deveni sunet, gest, ritm, prezență scenică. Inspirat de festivalurile internaționale de poezie, precum cel de la Medellín, Columbia, poetul vede poezia ca pe o formă de expresie totală, care poate include muzica, dansul și energia directă a întâlnirii cu publicul.

Scriind în română, engleză și germană, Peter Sragher experimentează adesea treceri între limbi, convins că fiecare idiom aduce cu sine o altă vibrație, un alt „feeling”, o altă stare poetică. Pentru el, limba nu este doar un instrument, ci un spațiu viu, cu propriile nuanțe și propriul ritm interior.

În cadrul serii de la Mangalia, am descoperit nu doar pe traducătorul și teoreticianul literar, ci și pe poetul care transformă lectura într-un act de prezență. Peter Sragher a citit din creațiile sale, între care poezii dedicate lui Constantin Brâncuși, dar și texte inspirate de experiențele sale în Egipt.

Un moment aparte l-a reprezentat lectura poemului „Lecția de înot”, care dă titlul volumului său bilingv, română-arabă. Cartea a fost prezentată cu succes la Târgul Internațional de Carte de la Cairo, confirmând încă o dată vocația autorului de a construi punți între spații culturale diferite.

În cadrul serii au lecturat și Anca Bucur, Claudia Galeriu, Marcela Stancu și Luiza Cala, completând atmosfera evenimentului prin prezența și intervențiile lor literare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.