Doi mari artiști ai scenei românești, balerina Maria Mitrache Bokor și actorul și cântărețul Sergiu Cioiu, și-au dezvăluit recent povestea de viață extraordinară, marcată de o iubire din tinerețe, o despărțire de peste patru decenii și o regăsire care demonstrează că „sămânța iubirii nu se usucă”, după cum mărturisește Sergiu Cioiu.
Invitați în emisiunea „Seri Cala-tiene”, moderată de Luiza Cala, cei doi au depănat amintiri despre carierele lor de succes, anii petrecuți în exil și legătura specială care a supraviețuit timpului și distanței.

















