Veteran de război, sărbătorit la împlinirea a 100 de ani

0
456

Astăzi, 22 octombrie, locotenent-colonelul Radu Negreci, veteran de război, împlinește 100 de ani, iar amintirea războiului este mai prezentă ca niciodată.

Avea 20 de ani când a ajuns pe front. A fost sergent în al doilea război mondial, a participat în URSS cât și în țară, la luptele grele pe care le-a purtat Armata Română! Într-una din lupte a fost rănit în zona feței, dar asta nu l-a făcut să abandoneze frontul, după vindecare reintorcandu-se în lupte.
A făcut parte din Regimentul 35 Infanterie și după 1990, a fost avansat succesiv până la gradul de Locotenent Colonel.

Vineri, locotenent-colonelul Radu Negreci a avut parte de o surpriză pe care au pregătit-o câțiva oameni cu suflet: președintele Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități, sucursala Constanța, Cristian Crăciun, cu sprijinul Centrului Militar Zonal Constanța, reprezentat de locotenent-colonelul Liviu Zaharia, președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, filiala Constanța, colonelul (r.) Remus Macovei, și președintele Asociației Veteranilor de Război, colonelul (r.) Viorel Popescu.Nici nu a știut până la acest moment aniversar că nu mai este de mult sergent major și a fost avansat la gradul de locotenet-colonel.

La mulți ani, domnule Locotenent Colonel Negreci Radu!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.