Luni, 22 decembrie, cu prilejul Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marinarii militari din Garnizoana Mangalia au adus un omagiu eroilor Revoluției din Decembrie 1989, printr-un moment de reculegere și comemorare solemnă.

Evenimentul a fost dedicat cinstirii memoriei celor care și-au jertfit viața pentru libertatea, demnitatea și viitorul poporului român. Prin gesturi simbolice de respect și recunoștință, militarii au reafirmat valorile pentru care eroii-martiri au luptat: libertatea, democrația și statul de drept.

Ceremonia desfășurată la Mangalia se înscrie în seria manifestărilor naționale dedicate comemorării Revoluției Române, subliniind rolul Armatei Române în promovarea respectului față de istorie și față de cei care au luptat pentru libertate.

La București, reprezentanții Statului Major al Forțelor Navale au depus coroane de flori duminică, 21 decembrie, la Cimitirul Eroilor Revoluției.

​La Constanța, ceremonia militară și religioasă s-a desfășurat luni, 22 decembrie, la Monumentul Victoriei din Parcul Arheologic. ​

​La Brăila, militarii Flotilei Fluviale au participat luni, 22 decembrie, la o ceremonie militară cu depuneri de jerbe de flori, organizată la Troița Revoluției din Piața Independenței, iar la Tulcea activitatea s-a desfășurat la Monumentul Eroilor Revoluției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.