Se pare că un altfel de vânt suflă asupra României după 16 noiembrie 2014…
Era vremea adevărului despre „marile transformări socialisto- comuniste ” care, am văzut cu toții, s-au terminat cu marile și dezgustătoarele hoții ale postcomuniștilor, ale neocomuniștilor.
Numai naționalizarea a fost un furt? Colindați satele, orașele, munții și văile, furtul, cu sau fără acte, este încă vizibil pretutindeni! Pretutindeni!
Mă aflu, eu și câteva sute de mii, în postura deloc ușor de suportat, a unui dublu condamnat la „condiția dramatică a omului contemporan: drama unui popor minoritar și drama unei clase sociale dușmănite de comuniști și neocomuniști.
La drama de a fi fata unui hoge, adăugați condiția lui de deținut politic, peste ambele, așterneți haina de tătar și, mai ales, de musulman! Cum poate suporta un om, o fată, o asemenea condiție? Umilință, prigoană, persecutare, marginalizare…Și totuși…
Există un vechi, foarte vechi proverb tătar: „omul este mai tare decât fierul și mai slab decât firul de mătase! Așa cum există proverbul vechimilor române: Doamne, nu-i da omului cât poate să ducă!
Călătorului care va ajunge, în anul de grație 2015 în satul Azaplar / Tătaru jud.Constanța și va poposi la școala Negip Hagi Fazîl admirând Monumentul Patrioților Naționaliști Tătari Crimeeni construit de către urmașii deținuților politic în anul 2012, i se va pune, în mod firesc întrebarea : unde e casa tatălui Hagiul Fazîl, casa unde s-au întâlnit peste 20 de lideri ai lumii turce în perioada interbelică?
NU MAI ESTE! CĂRĂMIZI ȘI GRINZI SE AFLĂ ÎN CLĂDIREA ȘCOLII DIN COMANA CONFORM ORDINULUI DAT DE COMUNIȘTII TĂTARI AI ANILOR SOVIETIZĂRII ROMÂNIEI…
Călătorului care în toamna anului 2014 se va opri în vechiul sat tătar Aqbaș / Albești, jud.Constanța, ascultând în curtea geamiei azi restaurate prin grija primăriei locale, geamie datând din perioada Sultanului reformator Abdulmegit, versurile scrise la doar 18 ani de către fiul satului, poetul, patriotul, militantul hoge Șaip Veli Abdula în recitarea bilingvă a fiicei:
Mezarından Tatar kayday dep sorasan,
Hep oksuzdur, yurdu için gece kunduz kozgala,
Catkan cerın cennet bolıp Yaradanga baralsan,
Yurdumuzga duamızın kabulunu cabala.
( Emel, 1931 TORENDE QARŞILIQ
„Dacă vei întreba din mormânt cum e soarta tătarului,
Tot orfan e , zi şi noapte pentru Patrie e-n zbucium,
Dacă mormântul tău e-n Rai şi Creatorul te va chema,
Roagă-l să ne-accepte Ruga, să ne-adunăm iar în Crimeea.”
(Emel, 1931, EMEL /IDEAL nr.4 oct.2004, an 74, pag.10-11; Istoria și Istoria Lit.Tătare, ed.StudIS 2014, pag.196, în vol.ed.în lb.tătară, pag. 76).
I se va pune întrebarea unde este casa lui?
NU MAI ESTE…S-A PIERDUT ÎN ÎNCHISORILE ȘI PRIBEGIILE EREI COMUNISTE.
Călătorului care s-ar aventura prin vechi vetre tătare ale Dobrogei, precum Deluruj / Vârtop, Șirin / Șiriu, Devșe / Devcea sau Gherghina, Azize / Agigea, Așcilar / Vânători, satul unde la 1878 se năștea POETUL NAȚIONAL TĂTAR Memet Niyazi,ș.a. încumetându-se să se roage în drumul vechilor cimitire tătare, sau movile cumano- pecenege, morminte îngropate cu pietre având vârful ascuțit către neîndurătorul cer al timpului ce macină popoare și istorii, apoi, încumetându-se să întrebe unde sunt oamenii? Eu, aflându-mă peste timpul anistoric,i- aș răspunde: Nu mai sunt.Au plecat spre îndepărtatele puncte cardinale.
Sic tranzit gloria mundi.
