Un nou medic psihiatru își începe activitatea la Spitalul Municipal Mangalia

0
233
  • Din luna septembrie a acestui an, în Pavilonul C din cadrul Spitalului Municipal Mangalia își va desfășura activitatea un nou medic psihiatru, acoperindu-se, astfel, nevoia de a acorda îngrijiri medicale specializate în această ramură medicală, pacienților adulți.

Conform reprezentanților unității medicale, pentru început, medicul psihiatru Achim V. Crina-Roxana va oferi consultații psihiatrice contra cost, până la încheierea contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate a județului Constanța. Ulterior, pacienții se pot prezenta cu Bilet de trimitere de la medicul de familie pentru a fi consultați, gratuit, și a putea beneficia de tratament gratuit sau compensat, de la caz la caz. Cei interesați pot face programări la medicul psihiatru, prin apel sau SMS, la numărul de telefon 0728.853.483. Acesta va activa în incinta Pavilonului C, în intervalul orar 08:00 – 15:00, de luni până vineri.

Este o mare realizare pentru comunitatea medicală de la nivelul orașului că am reușit să încheiem un contract de colaborare cu doamna doctor, în condițiile în care tot mai mulți pacienți au nevoie de acest tip de servicii medicale, mai ales că avem bolnavi cronici, unii dintre aceștia pensionați pe caz de boală și au nevoie, periodic, de referate medicale de specialitate pentru comisiile de evaluare a încadrării în grad de handicap și alte comisii de expertiză a capacității de muncă, precum și de tratament”, a declarat managerul unității medicale, Alina Dan.

Reprezentantul spitalului a mai explicat că este nevoie și de un medic psihiatru pentru copii, dar și de un medic cardiolog, angajat al unității medicale. Alte noi cabinete medicale și spații dedicate pacienților vor fi înființate, odată cu finalizarea construirii Ambulatoriului, venind, astfel, în întâmpinarea nevoilor pacienților atât din oraș, cât și din zonele limitrofe și alte județe învecinate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.