Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată:
în stare de arest la domiciliu, a inculpatului POPA IULIAN SEBASTIAN, la data faptelor şef Serviciu Achiziții în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie Socola Iași și membru al comisiei de examinare, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
– fals intelectual,
– trafic de influenţă,
– instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,
– fals material în înscrisuri oficiale,
– uz de fals,
sub control judiciar, a inculpaților:
BURLEA ȘTEFAN-LUCIAN, la data faptelor, manager al Spitalului Clinic de Psihiatrie Socola Iași și președinte al comisiei de examinare, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (4 acte materiale),
– fals intelectual,
MEDVICHI ADRIANA, la data faptelor, jurist în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie Socola Iași și membră a comisiei de examinare, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
– fals intelectual
în stare de libertate, a inculpatei GRECIANU GINA, consilier juridic în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie Socola Iași, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 29 – 30 aprilie 2014, inculpatul Burlea Ștefan-Lucian, împreună cu inculpații Popa Iulian Sebastian și Medvichi Adriana, în calitate de președinte respectiv membri ai comisiei, și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu privind organizarea și desfășurarea unui concurs în vederea ocupării unui post de referent în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie Socola. Prin aceasta s-a produs o vătămare a intereselor legitime ale unității medicale, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru persoana admisă, care nici măcar nu a participat efectiv la concursul organizat în vederea ocupării postului, fiind plecată în străinătate.
În continuare, comisia de examinare a semnat un proces verbal și mai multe anexe, prin care se atesta, în fals, faptul că persoana înscrisă la concurs a fost declarată “admis”, inclusiv la proba interviului care s-a susținut în fața membrilor comisiei de examinare.
Ulterior, inculpatul Burlea Ștefan-Lucian a semnat contractul individual de muncă, încheiat între unitatea spitalicească și persoana câștigătoare a concursului.
De precizat este faptul că, anterior organizării concursului, inculpatul Popa Iulian Sebastian a pretins și a primit de la soția candidatului declarat “admis”, suma de 8.000 de lei, exclusiv pentru un alt funcționar cu putere de decizie din cadrul comisiei de examinare (fără a reține o parte din bani pentru sine), promițând că va rezolva tot ce era necesar privind angajarea soțului cumpărătoarei de influență. După ce procurorii anticorupţie au fost sesizaţi și după efectuarea unor activități procedurale la sediul Spitalului de Psihiatrie Socola Iași, inculpatul Popa Iulian Sebastian a returnat suma de bani respectivă.
În luna mai 2014, pentru a acoperi lipsa de la locul de muncă a persoanei câștigătoare a concursului, inculpatul Burlea Ștefan-Lucian a dispus, printr-o decizie nedatată, suspendarea contractului de muncă pe o perioadă de 4 luni, începând cu data de 12 mai 2014, obținându-se astfel, un folos necuvenit pentru persoana respectivă, constând în durata angajării ce constituie vechime în muncă și, respectiv, un folos patrimonial reprezentat de contravaloarea bonurilor de masă cuvenite, ca urmare a faptului că acesta a rămas în continuare angajat al unității spitalicești.
Cererea de concediu fără plată, ca de altfel și lucrarea de concurs a soțului său, a fost întocmită de către soție, la instigarea inculpatului Popa Iulian Sebastian, acesta din urmă fiind și cel care a depus documentele respective la Serviciul Resurse Umane.
În același sens, inculpatul Popa Iulian Sebastian a întocmit ordine de serviciu prin care atesta situația nereală că persoana respectivă fusese trimisă, în interes de serviciu, la o secție externă a spitalului.
La data de 26 august 2014, inculpata Grecianu Gina, în calitate de consilier juridic al Spitalului de Psihiatrie Socola Iaşi, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, prin întocmirea cu întârziere a unui referat cu propunere de declanşare a procedurii disciplinare împotriva angajatului admis în urma concursului desfășurat în condițiile menționate mai sus, în condițiile în care cunoștea faptul că această persoană nu a fost prezentă nicio zi la locul de muncă.
Prin această acțiune, s-a produs, pe de o parte, o vătămare a intereselor legitime ale Spitalului Clinic de Psihiatrie Socola Iaşi, prin nesancţionarea cu celeritate a abaterilor disciplinare comise de angajaţii instituţiei și pe de altă parte a fost obținut un folos nepatrimonial necuvenit pentru angajatul respectiv, constând în considerarea perioadei mai – august 2014 ca vechime în muncă.
În luna septembrie 2014, în condițiile în care, era cunoscut faptul că se declanșase o anchetă penală legată de organizarea acestui concurs și pentru a nu crea suspiciuni față de îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, inculpatul Burlea Ștefan-Lucian a dispus cercetarea disciplinară a angajatului său, pe motiv că acesta nu s-a prezentat niciodată la serviciu, activitate urmată, ulterior, de desfacerea contractului de muncă.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra cotei părți dintr-un imobil ce aparține inculpatului Popa Iulian Sebastian, până la concurența sumei de 8.000 lei.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Iași, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Procurorii anticorupție au dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de inculpata Deaconița Alina-Gabriela pentru infracțiunile de cumpărare de influență și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată și față de Enescu Gabriela Manuela pentru infracțiunea de fals intelectual.