Casa de Cultură Mangalia va găzdui în data de 15 ianuarie, începând cu ora 19.00, premiera spectacolului „Nastratin”, o comedie plină de emoție și povești cu tâlc.
„Vom călători împreună prin lumea colorată a lui Nastratin, în care fiecare moment e o aventură plină de haz și învățătură. Dar atenție! Spectacolul ăsta nu e pentru morocănoși! Așa că adu-ți prietenii și familia! De zâmbete ne ocupăm noi!”, se menționează pe pagina de Facebook a evenimentului.
Pe Dora Notarescu, Vlad Gălățianu și Ștefan Ruxanda îi cunoști de la “Micul Prinț – spectacol pentru oameni mari”. După ce au bătut țara-n lung și-n lat cu textul lui Antoine de Saint-Exupery, te invită acum să-l descoperi pe Nastratin: personajul care te va surprinde prin simplitate, profunzime și un strop de nebunie.
- Distribuția: Dora Notarescu, Vlad Gălățianu, Ștefan Ruxanda;
- Scenariul și regia: Ștefan Ruxanda;
- O producție Red Nose Society și Rotari Entertainment;
- Preț bilet: 50 lei.