Primăria Mangalia continuă promovarea valorilor oraşului, proiect demarat de municipalitate sub deviza “Oamenii cu care ne mândrim!”. Prima persoană promovată pe panoul din centrul oraşului a fost Didina Dobinciuc, un model de dascăl, care a slujit în sistemul de învăţământ de peste 30 de ani, fiind în scaun cu rotile. O altă categorie de persoane cu merite deosebite, promovată pe acelaşi panou, este reprezentată de copiii cluburilor sportive de lupte libere. Aceştia au continuat şi în 2013 şirul rezultatelor deosebite la nivel judeţean, naţional şi internaţional, reuşind să reprezinte cu succes imaginea oraşului. De aceea, este important ca acum, la sfârşit de an, să menţionăm performanţele obţinute de aceştia în 2013. Iată cele mai importante rezultate obţinute de campionii Mangaliei:
Pintilie Cristina – la categoria de greutate 44 kg, a ieşit, în acest an campioană natională la Copii I, campioană naţională la competiţia Cluburilor sportive şcolare şi vicecampioană naţională la Cadeţi. Activează din 2010 la Clubul Sportiv Mangalia.
Ana Andreea – la categoria 34 de kg, a ieşit în 2013, campioană naţională de Copii I şi Copii II şi campioană naţională la Şcolare. Activează din 2010.
Pârvu Ana – la categoria 32 de kg a devenit, anul acesta, campioană naţională de Copii I, Copii II şi Copii III. Activează din 2011.
Predică Ana-Maria (netrecută în poză) – la categoria 52 kg, locul III la Campionatul Naţional de Copii II. Activează din 2012.
Manea Constantin – campion naţional la categoria 35 de kg, Copii II. Activează la CS Mangalia din 2011.
Pârvulescu Mădălin – locul III la campionatul naţional de Juniori, categoria 84 kg. Activează la SC Mangalia din 2008.
Bunduc Cosmin – locul V la Campionatul Naţional de lupte libere, categoria 42 kg – Copii II. Activează la CS Mangalia din anul 2012.
Cucoranu Costin – campion la Cupa Ialomiţei şi participant la finala pe ţară a CN de lupte libere, categoria 59 de kg, Copii I.
Pârvu George – vicecampion naţional la lupte libere, categoria 37 de kg- Copii I. Activează la CS Mangalia din anul 2011.
Sandu Daniel – campion naţional la CN de lupte libere, categoria 26 de kg – Copii II. Activează la CS Mangalia din 2012.
Pârvu Cătălin – vicecampion naţional la categoria 47 de kg – Copii II. Activează din 2012.
Dumitru Beniamin – locul III la CN de Copii I, categoria 47 de kg. Activează din anul 2012.
Teodorescu Ştefan – locul V la CN de lupte libere, Copii I, categoria 66 kg. Activează din 2013.
Buiciuc Cosmin – locul II la Cupa Ialomiţei, categoria 32 de kg. Activează din anul 2013.
Zanfir Diana – locul II la Cupa Ialomiţei, categoria 28 de kg. Activează din 2013.
Cucoranu Ştefan – locul V în finala CN de lupte libere, Copii III, categoria 26 kg. Activează din 2012.
Antrenori: Oancea Marian şi Trucmel Corneliu Dorian
Comunicat Primaria Mangalia
Cinste lor!
La cat bani a bagat primaria in ei trebuia sa scoata campiononi mondiali si olimpici.
BRAVO COPIILOR SI ANTRENORILOR!