Cu prilejul Zilelor municipiului Mangalia, în perioada 6-8 septembrie, la invitația IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sosi în seara zilei de sâmbătă, 6 septembrie, IPS Serafim, Mitropolitul de Pireu. Primirea oaspetelui care va veni de pe mare și va aduce cu el moaștele Sf. Nectarie, vindecătorul de cancer, se va face în Portul Turistic (în parcarea unde se amplaseaza an de an scena pentru evenimentul „Slujba Învierii” ), de la ora 20.00, unde se va ține și un concert al fanfarei armatei romane, care de altfel va însoți întreaga procesiune, împreună cu 70 de preoți și 70 de militari până la Biserica Sf. Mina, unde începand cu ora 21,00 se va săvârși Taina Sf. Maslu.
După întâmpinarea oaspeților și a Sfintelor Moaște, de la ora 20.00, se va pleca în tradiționala procesiune, pe următorul traseu:
Portul turistic, str. Ștefan cel Mare, șos. Constanței, sens giratoriu, biserica „Sf. Mina”.
A doua zi, duminică, 7 septembrie, de la ora 8.30, IPS Teodosie, împreună cu IPS Serafim, Mitropolit de Pireu, vor oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sf. Mina” din Mangalia.
Luni, 8 septembrie, când credincioșii sărbătoresc Nașterea Maicii Domnului, sunteți invitați să participați la sfințirea bisericii mănăstirii 23 August, slujbă oficiată de către cei doi ierarhi.
In perioada 6-8 septembrie 2014, Protoieria Callatis va desfasura activitati cu caracter religios cu ocazia zilelor orasului Mangalia.
campanie electorala