În anul 623, al paisprezecelea an al Islamului și anul al doilea al Hegirei (Fuga) s-a consfințit ca obligatoriu postul Ramazan-ului ca a treia condiție a religiei islamice: recunoașterea Unicității lui Allah și a Profetului Său Muhammad (sav), obligativitatea namaz-ului, dăruirea unei părți din avere pentru cei săraci, pelerinajul la Mekka.
Deși în popor au circulat proverbe mai puțin iubite, precum Namaz, namaz degenın ışı yoqtır // Cel ce spune namaz, namaz,nu are treabă // și Oraza, oraza degenın aşı yoqtır // Cel ce spune post, post, nu are ce mânca / tătarii din Dobrogea ca și cei de pretutindeni, conform surselor istorice, albe, negre, filo mongole sau filo turce consideră postul ramazanului o obligație de onoare. Purificare, demnitate, socializare, iată aspecte eterne ce dau viață credinței.
Luna Ramazan-ului este o lună sfântă pentru musulmani, pentru că, în decursul acestei luni Muhammed (sav) a avut revelația Kur’an-ului / a Coranului, cartea sfântă. În traducerea din arabă Kuran înseamnă învață.oku, oqî. În concepția credincioșilor întru Islam cunoașterea cărții sfinte a Coranului semnifică destrămarea întunericului pentru omenire. Luna Ramazan-ului este în același timp și o lună cu obiceiuri specifice. Timp de 30 de zile în familia musulmană se ține un post unic: de la răsăritul și până la apusul soarelui nu se mănâncă nimic, nu se bea apă, nu se fumează,se respectă toate regulile pentru a fi un bun credincios.Considerând-o o lună de destindere spirituală, de prosperitate materială, de dobândire a iertării cerești, de binefacere anatomo-fiziologică prin eliminarea toxinelor, de armonie în viața de familie, în viața întregii comunități, tătarii, musulmani adevărați, postesc și se roagă, se bucură de vizite, ospețe, mici distracții cu prietenii sau cu rudele, făcând din fiecare noapte de post o sărbătoare și așteptând Bayramul Ramazanului.
Luna Ramazanuluı cunoşate din timpuri străvechi un șirag prețios de delectări literare, muzicale, teatrale, ce își desfășoară arta între cele două mese cuprinse de la apusul până la răsăritul soarelui, sau cum spunem noi „de la iftar la temeș”…
De aceea vom cunoaște poeme nemuritoare care strălucesc în cultura omenirii și astăzi.
Omar Kayyam (sf. sec.al XI-lea – înc.sec.al XII-lea)
Celebrul matematician și astronom de la Merv, Omar Kayyam îmbogățește tezaurul cultural al omenirii cu acest catren:
„Revoltat, voi sta în fața ta; unde vei fi ?
Voi lumina cu raza mea întunericul; unde vei fi?
Ca răspuns dat credinței voi primi cerul; unde vei fi?
Voi întreba de dar sau de negoț ; tu unde vei fi?”
( Poezii, catrenul 299)
Ahmed Yesevi ( sec.al XII-lea)
Supranumit „inima Turchestanului” ne-a dăruit acest catren al iubirii omului pentru om:
„Stepa udată cu ale Tekbir-ului glasuri
Unindu-se cu vântul răsună în adâncuri.
Înveșmântat în raze Yesevi poemele-și crea
Privind înțelepciunea și unitatea din lumea sa.”
(vol.omagial editat de univ. „Ahmed Yesevi ” din Tașkent, pag.9)
Mevlana Gelaleddin Rumi ( sec.al XIII-lea)
Este personalitatea multiculturală a epocii, este cel care adresa lumii întregi o impresionantă chemare la iubire:
„Poți fi de orice parte, poți fi necredincios,
Poți focului să te închini, sau, idolului ales.
Chiar dacă ai jurat și ai uitat sensul rugilor,
Chiar dacă ai păcătuit de o sută de ori,
Aceasta nu e poarta celor fără de speranță, vino!
Vino așa cum ești, vino!
(Caiet de literatură)
Yunus Emre ( sf.sec.al XIII-lea- înc. sec.al XIV-lea)
Marele umanist al lumii Orientale reprezintă culmea filosofiei și poeticii de sorginte islamică, fiind un geniu al slovei artistice pe tema cea mai nobilă, cea a iubirii omului pentru om, așa cum rezultă din versurile sale divine.
„Veniți! Să ne cunoaștem bine!
Nevoi să rezolvăm spre bine!
Să ne iubim, să fim iubiți pe veci,
Căci nimeni nu – i stăpân etern aici!”
Ali Osman Bekmambet (1912- 2013; 20 de ani de condamnare politică)
Acum o sută de ani, fiul măreț al satului dobrogean Ali Osman Bekmambet a imortalizat imnul ramazanului așa cum l-a simțit în decursul vieții sale de martir și luptător pentru conservarea tradițiilor poporului său.
„Lunile de Ramazan nasc ordine divine
Un leac de suflet devine prin noi o rugăciune,
Îl salutăm pe-al nostru Mustafa Muhammed,
E Ramazan, e Slavă întru El, Muhammed!”
( Ali O. Bekmambet, Zilele vieții mele, pag.116)
