La data de 3 martie 1949 a început Plenara Comitetului Central al Partidului Comunist din România, în urma căreia s-a hotărât trecerea la cooperativizarea agriculturii și adoptarea unei politici agrare de tip sovietic, care însă odată introdusa, a încălcat flagrant dreptul de proprietate şi a lichidat numeroasa clasa țărănească din România.
Nu întâmplător Plenara Comitetului Central, începută la 3 martie 1949, a survenit la doar o zi de la emiterea Decretului 83/1949 prin care se confiscau toate bunurile moșierilor, iar pe lângă confiscarea acestor bunuri, decretul a mai inaugurat o nouă practica, care va însoți şi sprijini în permanență cursul colectivizării și anume deportarea în alte zone ale țării a celor care se opuneau colectivizării.
„Transformarea agriculturii” după modelul sovietic a avut loc în mai multe etape, prima dintre ele cuprinsă între anii 1949-1953 întâmpinând un valuri sporite de rezistență, îndeosebi în zona Transilvaniei, Banatului şi Maramureșului, unde s-a ajuns chiar la victime în rândul țăranilor ce nu vroiau să-şi dea pământurile la stat.
A doua etapă debutează odată cu moartea lui Stalin din 1953 și continuă pană în anul 1956 când peste 75% din suprafața agricolă a fost colectivizată, urmând ultima etapă a colectivizării care s-a desfășurat între anii 1957-1962, când s-a reușit trecerea în proprietatea statului a peste 94 la sută din terenul arabil al României.
În primii ani ai colectivizării, comuniștii au purtat o intensă muncă de lămurire cu țăranii, arătând că va fi în beneficiul lor să intre în CAP-uri, pentru ca apoi să recurgă la represalii împotriva acelor familii care se opuneau formarii gospodăriilor colective și nu vroiau să-si dea pământul.
Toate aceste abuzuri au dus la anihilarea independenței țărănimii, fapt care a dus la nemulțumirea țăranilor în mai multe zone ale țării și unde Miliția şi Securitatea au fost trimise ca să înăbușe protestele, aceste acțiuni fiind soldate, după cum am mai spus, cu morți şi răniți, arestări masive și condamnări la ani grei de închisoare.
După 13 ani de colectivizare forțată, ani în care propaganda a fost însoțită de șantaj şi teroare, comuniștii puteau să raporteze încheierea „cu succes” a colectivizării agriculturii, iar evenimentului i-a fost consacrată o sesiune extraordinară a Marii Adunări Naționale desfășurată între 27 şi 30 aprilie 1962 și unde în prezența a 11.000 de țărani invitați din toată țara, liderii comuniști declarau cu mândrie că „în Republica Populară Română socialismul a învins definitiv, la orașe şi sate”.
