La data de 15 februarie 1945 a avut cel mai distrugător raid de bombardament aliat asupra Dresdei, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Acțiunea a fost efectuată de peste 1300 bombardiere grele, care au aruncat asupra orașului peste 4000 de tone de bombe, inclusiv bombe explozive și incendiare ce au provocat mari distrugeri. Bombardamentul s-a efectuat în patru raiduri succesive, în urma cărora zeci de mii de oameni au murit, peste 80% din acest oraș fiind distrus și odată cu el și un inestimabil patrimoniu arhitectural şi cultural. Amintesc faptul că orașul Dresda, capitala Saxoniei, era înainte de război unul dintre cele mai frumoase oraşe din Europa, fiind renumit pentru palatele, catedralele, podurile, muzeele și parcurile sale, fiind supranumit „Florenţa de pe Elba”. La data distrugătorului raid de bombardament din 15 februarie 1945, oraşul era plin de refugiaţii care veneau dinspre estul Germaniei, după ce Armata Roşie intrase deja pe teritoriu german și se găsea la circa 100 de kilometri de capitala Saxoniei. Bombardamentul a fost planificat minuţios pentru a se obţine un maximum de distrugere folosindu-se nu doar bombe explozive cu rol de distrugere a clădirilor, ci şi o imensă cantitate de bombe incendiare, care au transformat oraşul într-o imensă torţă, ce a generat cel mai mare număr de victime. Bombele explozive provocau mai întâi spărturi în clădiri şi pulverizau geamurile, apoi cele incendiare făceau să se aprindă focuri gigantice care extinzându-se rapid din cauza curenţilor de aer din clădirile fără ferestre, generau așa numita „furtună de foc” ce distrugea totul în calea ei. În această sinistră furtună, pe străzile în flăcări a fost obţinută o temperatură de peste 1000 grade Celsius, uriașa căldură fiind simțită chiar și de piloţii de pe bombardierele aflate la câteva mii de metri deasupra orașului. Mai mulți specialiști consideră atacul asupra Dresdei un caz de crimă de război, un atac nejustificat în urma căruia pierderile de vieți omenești au fost mult mai mari decât avantajele militare și într-un moment când era clar că Germania pierduse războiul. Si deși scopul declarat al acestui bombardament a fost acela de a distruge moralul armatei germane și a grăbi astfel prăbușirea celui de-al treilea Reich, promotorul acestei politici, Winston Churchill, a găsit în persoana șefului bombardamentelor strategice ale RAF, mareșalul Arthur Harris., un executant prea zelos, căruia din păcate, i-au căzut victime zeci de mii de oameni. Cu toate că estimările asupra pierderilor de vieţi omeneşti din timpul acestui bombardament variază foarte mult, cei mai mulți dintre cercetătorii istorici afirmând că exista o cifra ce variază între 25.000 şi 40.000 de morţi, dar dincolo de aceste cifre, rămâne tragedia acestor victime şi experienţa terifiantă încercată de toţi cei care au trăit acel înspăimântător bombardament
