Peste 250 de pisici din toate colțurile lumii vor putea fi admirate la Expoziția Internațională Felină de Toamnă – SofistiCAT, care va avea loc în zilele de 4-5 noiembrie la Pavilionul C 6 din complexul Romexpo, București.
Expoziția, deschisă în ambele zile între orele 10-17, va avea ca punct culminant concursul “BEST IN SHOW”, în care cele mai frumoase pisici din expozitie se vor întrece pentru un loc pe podium. Un prestigios juriu internațional va evalua superbele exemplare de pisici din rasele Persană, Exotică, Maine Coon, Norvegiană de Pădure, Siberiană, Angora Turcească, Sacră de Birmania, Bengaleza, British Shorthair, British Longhair, Abysiniană, Chartreaux, Devon Rex, Sphynx și Don Sphynx, Albastru de Rusia, Burma, Singapura, Orientală și Siameză.
Sâmbătă 4 noiembrie, în pauza dintre arbitraj si concursul final “Best in Show”, crescatorii de Maine Coon, cea mai mare rasă de pisici din lume, au pregatit pentru public o prezentare specială.
Tot sâmbătă, pentru că este Lună Plină, iar participanții vor încă să se bucure de Halloween, într-un concurs special intitulat “Full Moon Dark Cats”, pisicile negre se vor întrece întrece pentru titlul de “Cea mai frumoasă și mai neagră ca noaptea”.
Ca de fiecare dată, în cele două zile ale expoziției se va desfășura și campania “ARATĂ CĂ ÎȚI PASĂ”, în cadrul căreia se vor strânge donații (în bani sau hrană) pentru animalele din adăposturi. Organizațiile pentru protecția animalelor vor aduce pisici vaccinate și sterilizate, spre adopție.
Vizitatorii vor putea participă la o tombolă specială, având ca premii centre de joacă pentru pisici, iar pentru copii va fi deschis un atelier de pictură pe față. În cadrul evenimentului, vor fi disponibile, la prețuri promoționale, produse și accesorii destinate atât pisicilor (hrană, igiena, joacă), cât și iubitorilor acestora (bijuterii, tricouri, poșete).
Prețul unui bilet de intrare este de 10 lei, pensionarii au bilet redus la 5 lei, iar copiii au acces gratuit.

Pentru informații suplimentare: candice_dragota@yahoo.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.