Primăria Mangalia a obținut în instanța la ICCJ strămutarea procesului de grănițuire cu comuna Limanu, de la Curtea de Apel Constanța la Curtea de Apel Ploiești. Astfel, în dosarul nr. 1548/1/2016, instanța supremă din România a stabilit că judecătorii constănțeni ar putea, în faza de recurs, să pronunțe o hotărâre care să aducă prejudicii nejustificate municipiului Mangalia, pe fondul unor presiuni publice și mediatice. În acest context, dosarul va fi judecat, în continuare, de Curtea de Apel Ploiești, imediat ce instanța similară din Constanța va trimite întreaga documentație noului complet investit cu judecarea cauzei. Reamintim ca în dosarul respectiv Primăria Mangalia dorește menținerea în patrimoniul orașului a două suprafețe de teren de la marginea Șantierului DMHI, în suprafață de aproximativ 23 ha. Precizăm că întreaga suprafața de teren pe care îsi desfășoară activitatea DMHI a rămas în patrimoniul Mangaliei, după ce instanța de judecată a respins cererea comunei Limanu de trecere a Șantierului Naval pe teritoriul acestei localități. Pe suprafețele rămase în litigiu există un doc uscat, exceptat de la plata taxelor și impozitelor locale, precum și depozite de pământ depus de-a lungul timpului, la malul mării.