În cursul zilei de ieri, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa aflați în misiune alături de polițiști  în zona de sud a litoralului,  au depistat patru persoane care ofereau spre comercializare mai multe articole vestimentare, parfumuri şi perechi de ochelari ,,la preţ avantajos”, pe plaja din staţiunea  Eforie. 

 Persoanele în cauză nu aveau documente de provenienţă a bunurilor respective, acestea fiind inscripţionate cu numele unor mărci de renume.

Existând  suspiciunea că obiectele oferite spre vânzare erau contrafăcute, jandarmii au întocmit procesele verbale de constatare conform prevederilor Codului de Procedură Penală şi le-au transmis împreună cu bunurile ridicate în vederea confiscării, structurilor de poliție pentru continuarea cercetărilor.

Totodată, jandarmii au aplicat ieri 31 sancțiuni contravenționale în cuantum total de peste 20000 lei, pentru fapte prevăzute de Legea nr.12/1990  privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite.

Recomandăm cetăţenilor să nu achiziţioneze bunuri comercializate în mod ambulant şi fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare, iar când observă astfel de acte de comerţ, să sesizeze autorităţile abilitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.