În noaptea de 27 decembrie a anului 1939, orașul Erzingean și împrejurimile au suportat un cutremur devastator, orașul și localitățile din jurul lui au fost distruse, 50.000 de oameni au murit, peste 100.000 de oameni au rămas fără case și fără adăposturi, toate acestea au întristat mult pe turcii dobrogeni. În fața unui asemenea moment tragic turcii Dobrogei nu puteau rămâne indiferenți, neparticipând la salvare. M-am dus îndată la dl.Selim Abdulhakim. I-am spus că noi trebuie să fim alături de frații din Erzingean, că suntem datori să-i ajutăm. A acceptat imediat ideea mea. Ieșind de la domnia–sa, m-am dus la reprezentantul religios, la dl. muftiu-șef, Ethem Kurtmolla, declarându-i aceeași intenție. A promis , mulțumindu-mi, că va munci pentru realizarea ideii de ajutor. Luându-l cu noi și pe inspectorul școlilor turce din România, dl.Zahit Boztuna, am înființat cu patru membri fondatori un comitet : „Comitetul Central de ajutor pentru nenorocirile provocate de cutremurul din Anatolia”. Ca președinte l-au ales pe dl.Selim Abdulhakim, ca secretar general m-au ales pe mine. În fiecare județ s-a ales sub autoritatea muftiului un subcomitetcare a trecut imediat la strângerea jutoarelor. De câte ori a fost nevoie, s-a întemeiat un subcomitet din trei sau cinci oameni sub conducerea muftiului. Adresându-ne populației turce am împrăștiat mii de anunțuri. Am început strângerea de bani și de ajutoare materiale. În numele Comitetului Central de Ajutor am obținut de la Ministerul Român de Interne autorizația nr. 80 A – data de 4 ianuarie 1940 că din cele patru județe (Constanța, Tulcea, Bazargic și Silistra) pentru suma de 2.744.473 lei; 8480 bucăți de materiale de ajutor, totul a fost predat Ambasadei noastre din București. Am predat acest ajutor prin semnătura președintelui Selim Abdulhakim și a secretarului Mustegep Fazîl (Ulkusal), în numele Comitetului Central de Ajutor asupra unei însemnări scrise a evenimentului, cerând ca acest ajutor să fie expediat în Turcia, exprimându-ne rugămintea pentru acest fapt.
( n.tr.) Am scris către ziarul Doğu, d-lui Halil Ibrahim Ozdemir, poet, romancier și gazetar, proprietarul acestui ziar care a emis încontinu în anul cutremurului din 1992, despre ajutorul dat de tătarii din Dobrogea / România/ la inițiativa marelui fiu Mustegep Fazîl, ulterior ,în Turcia, Ulkusal, în celălalt cutremur la fel de devastator, 1939! Am primit acest răspuns, azi, 2 oct.2014, prin e-mail: „În urma ajutorului dat de dv.în anul 1939, după cutremur, în Erzingean s-au construit case asemănătoare caselor dv. într-un oraș nou denumit Romaniye . Și astăzi există aceste case, ele sunt locuite și sunt întreținute în condiții foarte bune.Regret că, în timpul vizitei dumneavoastră, d-na Güner cu dl.Marius Chelaru, ca scriitori ai României moderne și democrate, nu v-am condus în acea parte a orașului ca să vedeți casele românești. Se numesc așa pentru că s-au construit cu bani veniți din România, de la turcii și tătarii cetățeni ai României.”
Material semnat de dna Güner Akmolla
