Autorităţile locale din Mangalia, organizează, sâmbătă, 15 iunie, începând cu ora 09.30, Carnavalul vacanţei. La manifestare, vor participa preşcolarii şi elevii din ciclul primar şi gimnazial din cadrul instituţiilor de învăţământ din localitate. Participanţii, vor prezenta anumite tematici istorice şi culturale reprezentate de costume specifice. O caravană a copiilor va pleca din sensul  giratoriu, iar alta din faţa sediului Casei Armatei şi vor defila, pe străzile oraşului, până la punctul de întâlnire, respectiv, pe platoul din faţa Casei de Cultură. În timpul manifestărilor, în intervalul orar 09.30-10.30, traficul rutier va fi închis, pe ruta sens giratoriu-Şos. Constanţei-centru-Str. Ştefan cel Mare-Casa Armatei. Evenimentul a fost lansat în premieră, special conceput pentru copii oraşului, ocazie cu care aceştia îşi pot manifesta bucuria, odată cu apropierea vacanţei de vară. Costumele au fost realizate de fiecare clasă participantă, fiecare dorind să demonstreze că debordează de imaginaţie, inventivitate şi creativitate. Municipalitatea doreşte ca acest eveniment să devină o tradiţie, iar de  anul viitor, să fie angrenaţi în acest proiect şi elevii de liceu, dar şi cei de la nivel judeţean, naţional şi chiar internaţional. Autorităţile locale vor contribui la dezvoltarea proiectului prin organizarea de concursuri viitoare şi alte manifestări specifice, prilejuite de sărbătorirea carnavalului.

Comunicat Primaria Mangalia

4 COMENTARII

  1. Sunt suteeeeeeeeeeee de caini . Ne-au acaparat. Primarule, noi ne-am convins dar turistii ce spun?

  2. Da’ nu le-ar trece prin capul ala chinuit de lipsuri sa faca parade pe faleza si sa nu mai blocheze singura strada circulata din satul asta amarat?

  3. Vai de comunicatele voastre de presa! Nu va e rusine sa le scrieti cu greseli de ortografie? ,,Participanţii, vor prezenta” (virgula intre subiect si predicat), ,,special conceput pentru copii oraşului” (copiii cu trei de ,,i” )! Departamentul Media din primarie nu-si merita banii contribuabililor!

  4. Asa este Diana dar nu te mira…dute la primarie sa vezi cate clase au cele de acolo. Toate fufele lucreaza la primarie dar abia se exprima ..majoritatea sunt niste prapadite care au aterizat ca pupezele pe acolo .. eu unul am ramas surprins cine lucreaza in departamentele alea…si atunci cum sa avem pretentii???

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.