Primăria municipiului Mangalia, în parteneriat cu Protoieria oraşului, sub patronajul Arhiepiscopiei Tomisului, vor organiza, vineri, 6 septembrie, o procesiune religioasă închinată Naşterii Maicii Domnului, eveniment ce va deschide seria manifestărilor dedicate Zilei Mangaliei. Cu această ocazie, începând cu ora 16.00, un sobor de monahi de la Muntele Athos va aduce Moaştele Sfintei Paraschevi la Biserica Sfântul Mina din Mangalia. Totodată, va fi susţinută o slujbă religioasă, unde sunt aşteptaţi credincioşi din Mangalia şi alte localităţi ale judeţului Constanţa. În aceeaşi zi, începând cu ora 20.00, pe străzile Mangaliei va avea loc o procesiune religioasă, în cadrul căreia Moaştele vor fi duse la Biserica Sfântul Gheorghe, de către un sobor de 60 de preoţi condus de Î.P.S. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Aceştia vor fi însoţiţi de 36 de militari cu torţe, care se vor deplasa pe traseul Biserica Sfântul Mina – Şoseaua Constanţei – Biserica Sfântul Gheorghe, locul final al procesiunii.
Seria manifestărilor cultural-artistice prilejuite de sărbătorirea Zilei oraşului va continua duminică, 8 septembrie, de Sfânta Maria Mică. Astfel, începând cu ora 15.00, pe platoul din faţa Casei de Cultură din Mangalia, vor avea loc mai multe spectacole de muzică şi dans, susţinute de cei mai mici dintre artiştii oraşului. În cadrul aceleiaşi manifestări, cu începere de la ora 18.00, va avea loc pe plaja „Laguna” din Mangalia, un frumos spectacol de echitaţie. Totodată, pe străzile municipiului, vor defila, în paradă, trăsurile trase de cai, din cadrul Hergheliei Mangalia. De asemenea, atât în Piaţa Centrală, cât şi în Portul Turistic din Mangalia, muzica reprezentativă a armatei va oferi publicului mai multe momente artistice cu specific militar. De la ora 20.00, turiştii şi localnicii sunt aşteptaţi la scena plutitoare din Portul Turistic, unde va avea loc un concert cu artişti precum Simona Nae, Alb/Negru, Hi-Q şi Mihai Mărgineanu.
Printr-o Hotărâre a Consiliulul Local, adoptată în 24 aprilie anul curent, s-a stabilit ca Ziua Mangaliei să se sărbătorească în fiecare an, în data de 8 septembrie, cu ocazia sărbătorii Naşterii Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică.
gigacaloria, cat e gigacaloria iarna asta???
ai mai pus de un ban de buzunar, primare,te dai ca esti mare bisericos, dar la cate blesteme si la cat ai furat, cand te va lovi Dumnezeu,,,,,sa ai mare grija de tine….sti k EL nu bate cu paru…
Cu alb si negru si simona nae o sa ramanem la iarna cand o sa vina factura primare. Nimic nu ai facut intr-un an si ceva. Nimic.
Mai…Danutule, dragutule; cand aia ai tai au lasat gaura la buget asa de mare se 12 mil coco, zi Doamne Ajuta ca mai avem institutii functionale in Mangalia! Zau, asa. A trecut abia un an si voi, tot ca hienele, tatele, frustratii si indracitii (Doamne Iarta-ma ca avem o asa tema ecumenica in titlu!!) Dar macar voi, crestinilor intelegeti ca e greu sa repari si sa corectezi pe stomacul gol ce stricara imbuibatii care nu dau socoteala pt. nimic, niciodata? Yavas, yavas ne-om reveni si noi sa fim ce-am fost odata dar va curge inca mult venin si noroi pe strada principala, de la fostii acoliti principali si interesati rau de tot sa nu mearga nimic in Mangalia NOASTRA draga. Nu fi agresiv ca daca ma musti, turbezi.
Sictir lepra sugatoare din gasca evazionistului cu porumb si pepeni. Au platit evzionistii postaci si nici nu lauda marioneta. Se vede ca mai rai sunteti voi din spatele papusii cu chip de evazionist. Frustrati sunteti voi ca e doar un an de cand devastati tot si lumea deja e iritata la maxim. La iarna se da socoteala finala. In primavara parca vad un referendum de demitere.
Ma adresez celui care ii raspunde lui Dan;
Dupa felul in care sari la gatul lui Dan, ori esti din gasca lui Radu, ori esti fraier. Stim cu totii ca Tusac si ai lui au bagat mana adanc in bugetul Mangaliei. Stie si Radu Cristian si o spune ori de cate ori se iveste ocazia, dar te-as intreba: In afara de a se lamenta cu privire la “greaua mostenire”, ce masuri a luat in cauza, ca doar prin prisma fostei lui functii, se pricepe. A adunat cumva probe pentru a-i actiona in instanta pe vinovati, sau urla doar asa de ochii lumii iar pe partea cealalta fura si el cu amicii, tot ce se mai poate fura ? Dar in perioada cat a fost sef al garzii financiare, cum de nu a depistat frauda, dezastrul financiar facut de Tusac in primarie, cel pe care il reclama acum ? Presa a scris la timpul respectiv despre frauda si conflictul de interese, prefectul l-a suspendat de doua ori, numai garda “nu a gasit” nimic concret. Nu m-ar fi incantat prea mult arestarea lui Tusac (desi o merita), dar prejudiciul trebuia recuperat, dar se pare ca parte din el a mers “acolo unde trebuie”, iar Radu nu e strain de asta.
Prin urmare, mai lasa-ne cu Radu, ca am sperat sa puna stop jafului, iar el l-a continuat si mai indarjit.
Acum, prin aducerea Sfintelor Moaste, (prin donatii substantiale catre biserica si episcopie, in mod sigur, tot din bugetul primariei, al nostru), spera cumva sa-i fie iertate pacatele de Cel de Sus, sau vrea sa ne mai pacaleasca inca odata pe noi, umbland la “coarda sensibila” a sufletului Romanului de rand: Credinta ?
Nu a fost nici un jaf pe mandatul lui Tusac Si Asta il deranjeaza foarte tare pe Raducu . Daca gasea ceva facea mare taraboi piticul mincinos . De un an se chinuie SA il atace pe Tusac dar Nu a gasit nimic
GRESIT, “Locuitorule din Dobrogea”! Ori ai fost dezinformat, ori vrei sa ne dezinformezi pe noi, ceea ce nu tine. Aminteste-ti de Callatis-Therm, firma sustinuta de Tusac, la care avea actiuni atat el cat si nasu sau Iorgus. In timp ce noi plateam cea mai scumpa gigakalorie din Romania si inghetam in apartamente, firma avea profit de un milion de euro. Exista documente in acest sens, mi se pare ca au fost si publicate la acea vreme. Apoi cati bani s-au sifonat la cordonul stradal Saturn-Venus, unde beneficiar era primaria Mangalia, iar constructor, firma sotiei primarului, deci: conflict de interese, dar nu e numai atat; Pe langa faptul ca s-au emis o serie de acte aditionale care au marit foarte mult pretul lucrarii (al proiectului), a mai fost acea “intrerupere aranjata” a lucrarilor, situatie care putea fi evitata, dar in realitate a fost prelungita artificial. Motivul ? Aranjament simplu: Madam Grosu a dat in judecata primaria, primarul a pierdut in instanta deliberat si a platit penalizari, (daune) firmei sotiei sale din banii nostri, ai primariei.
Apoi mai este vanzarea de terenuri si alte “piese” de patrimoniu, si alte devalizari. Mai e nevoie sa mai spun mai multe despre Tusi ? Poate faptul ca era greu de atins, fiind sub protectia partidului, la care cotiza la greu tot din banii nostri, iar Radu nu a gasit nimic pentru ca “nu trebuia” sa gaseasca… Faptul ca-l blameaza acum pe Tusi, e de ochii lumii, praf in ochi.
nu sunt din gasca lui Radu si nici fraier decat daca asa crezi tu….Sunt cetatean al orasului Mangalia, dar pe bune nu venetic sau adoptat asa cum sunt multi autoconsiderati doar pt. ca si-au facut buletin.Despre studiile mele nu-ti voi vorbi pt. ca nu e cazul insa, as putea sa-ti tin un simpozion cu tema;Primarii care ne-au furat iar ei s-au imbogatit”.Te-as ruga, cat se poate de politicos sa-mi prezinti macar o singura dovada din care sa reiasa ca primarul Radu a furat din bugetul Mangaliei, in primul an de mandat, macar un leu. Atata vreau si, in final te-as mai ruga, daca se poate sa nu mai fii asa agresiv pt. ca exista riscul dobandirii unui cancer gastric si e pacat de o asa valoare a Mangaliei care poate da lectii de viata urmasilor, urmasilor intelepti. Daca stii asa de multe de ce nu faci o reclamatie, intampinare, demonstratie, greva orice manifestare democratica aflata la indemana si, poate vei deveni erou. Ori, ti-e frica de niscai scehelti aflati prin cotloane pe care crezi ca le stii doar tu…..dar doar crezi.Daca esti barbat ( si vreau sa cred ca, esti!) hai la lupta dreapta. Mangal;ia si mangaliotii te pot sustine sau te pot dezmosteni. Este doar, alegerea ta si, evident, a LOR. Hai pa!
Hai sa ne lamurim; Chiar daca nu esti din gasca lui Radu, PARTINITOR esti, fapt care m-a facut sacred ca ai fi. Scuze pentru apelativul “fraier”. corect ar fi fost sa spun ca aifost “fraierit” (cu promisiunile electorale ale lui Radu) ca multi altii dintre noi Mangaliotii. Faptul ca ai sau nu studii superioare, irelevant. Si un savant poate fi fraierit de un bisnitar de la coltul strazii, asa ca… Cat despre faptul ca esti sau nu nascut in Mangalia, conteaza si mai putin, mai ales ca nu esti personajul principal in povestea asta. Despre Radu s-a spus in campanie ca e Mangaliot. Fals: A locuit o perioada in Mangalia. Nascut in Prahova, adus de parinti cand era elev, in Mangalia, apoi mutat in Constanta cu serviciul si locuinta. In momentul candidaturii era Constantean !
Referitor la devalizarea bugetului local de catre primari si “echipele” lor, numai cine nu a vrut nu stie (din cei ce am fost aici), incepand cu Sideri, localnic, din limanu, respectiv Mangalia, urmand cu Galatenii: Iorgus si Tusac si cu actualul primar din: Ploiesti, Mangalia, Constanta, Mangalia, cu echipa lui de Constanteni din Bucuresti. Daca vrei amanunte, cred ca mai gasesti pe site-ul Mangalia Tv, pentru ca stiu ca a scris de-a lungul timpului despre fiecare, cu documente postate.
In privinta barbatiei si a luptei drepte, nici tu nu crezi ce spui. Daca ai fi vrut intradevar confruntare, (macar de idei), iti declinai identitatea. Sub anonimat total si cu idei preconcepute si partinitoare, nu pot decat sa-ti intorc salutul: HAI PA !