În contextul Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului, sărbătorită, la nivel mondial, pe data de 20 noiembrie, UNICEF în România a invitat profesorii și elevii din România să se alăture inițiativei globale „Cea mai mare lecție din lume” (World Largest Lesson) oferind materiale-suport despre acțiunile pe care le putem întreprinde împotriva schimbărilor climatic.
Tematica pentru 2020 este legată de Covid – 19, răspunzând la o întrebare cheie – Cum îi protejăm pe cei din jurul nostru? În contextul pandemiei COVID-19 creșterea cantităților de echipamente de protecție personal, precum măștile, mănușile folosite la nivel global a generat o sursă suplimentară de poluare.
Elevii clasei a X- a D, coordonați de prof. Mirela Savin, au urmărit filmulețele puse la dispoziție de către UNICEF privind debarasarea, în mod responsabil, de aceste materiale, în siguranță atât pentru oameni cât și pentru natură. De asemenea, s-au punctat drepturile copiilor și, plecând de la acestea, elevii au fost îndrumați să vină cu idei de acțiuni colective pentru ca în localitățile lor, elevii noștri sunt din toate colțurile țării, să nu mai existe astfel de obiecte aruncate la întâmplare.
Pe baza planului de lecție primit de la UNICEF, elevii au identificat moduri prin care să îi informeze pe cei din jurul lor și, implicit comunitatea din care fac parte, despre riscurile debarasării incorecte de materialele de protecție personală și prin care să încurajeze comportamentul responsabil în acest sens. Activitatea a presupus dezbatere, creativitate, filmulețe și un chestionarm intitulat „Cum ne debarasăm responsabil de măștile folosite?”
Lecția s-a finalizat cu un citat de Pieter Bult, reprezentantul UNICEF în România: „Pandemia de coronavirus a pus în pericol încă de la început educația copiilor, iar pericolul a devenit și mai evident în ultimele săptămâni și zile, odată cu creșterea numărului de infectări și cu aplicarea scenariului roșu la nivelul întregii țări. În acest context, UNICEF îi invită pe elevi și pe cadre didactice să se alăture altor milioane de copii și profesori din întreaga lume, la fel de afectați de această pandemie, într-un demers unic, prilejuit de apropiata aniversare a Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului, prin care pot învăța cum să reconstruim o lume mai curată și mai sigură pentru generațiile de acum și din viitor”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.