Propunerea unei eleve pentru îmbunătățirea predării: Profesorii de la oraș să se schimbe cu profesorii de la sat, pe modelul schimbului de experiență dintre elevii care pleacă în alte țări

0
30
Profesorii de la oraș ar putea să se schimbe cu profesorii de la sat, pe modelul schimbului de experiență dintre elevii care pleacă în alte țări, spune Ilinca Rădoi, eleva în clasa a X-a la Liceul de Arte Nicolae Tonitza din București. Aceasta a fost invitată la conferința online SuperTeach de sâmbătâ, 14 noiembrie, Revoluția mentalității în educație – Educație timpurie.
  • Articolul face parte din proiectul “Vreau să fiu Profesor în România“, susținut de Telekom Romania și realizat de SuperTeach, în parteneriat cu Edupedu.ro

Ilinca a spus că atât ei cât și colegilor ei le este dor de școala clasică, de felul în care erau cu toții la ore, în pauze. Aceasta a descris drept „mai mult negativă” experiența școlii online.

Ca problemă generală din școală și din sistemul de învățământ pe care a ținut să o descrie, Ilinca a menționat bullying-ul profesor-elev.

În final Ilinca a transmis, cu ochii închiși, într-un gest de fair-play, câte un mesaj de mulțumire atât pentru un profesor preferat și pentru un profesor care nu este printre cei agreați de ea.

Ilinca Rădoi: Școala online nu e la fel și se poate explica asta și se poate vedea din toate punctele de vedere. E mai greu, câteodată merge, câteodată nu. Eu și colegii mei încercăm să fim uniți și să avem răbdare și cu profesorii, mai ales cu cei mai în vârstă care nu știu încă toate lucrurile cu tehnologia, încercăm să-i ajutăm câteodată sau să-i așteptăm, dar e OK, merge destul de bine, nu pot să zic că e la fel cum era la școală. Oricum tuturor le e dor de școală și de cum eram în pauze și în clasă și era altă treabă .

Întrebare: Dacă ar fi să tragi o linie cum ți s-a părut că a fost mai degrabă pozitiv sau mai degrabă negativ?

Mai mult negativ… Nu a fost extraordinar, dar pot să zic că nu a fost nici rău, doar că tind să merg spre negativ pentru că era mult mai bine înainte.

Întrebare: Ce crezi că ar trebui să se schimbe la modul în care se face școală în România?

Cred că așa cum se face cu elevii din două țări, schimbul de experiență, m-am gândit că se poate încerca un proiect cu profesorii în acest caz în care profesorii de la oraș să se schimbe cu profesorii de la sate sau de la țară și să încerce felul lui de a preda. De exemplu profesorii de la oraș, care probabil au mai multe documente sau mai multe materiale cu care pot să desfășoare ora, să-i ajute pe copiii de la țară și să vadă dacă le este mai ușor copiilor din medii mai puțin favorizate, să înțeleagă mai bine materia și cei de la sate să vină la oraș și să încerce prin modul lor, care mi se pare câteodată că este mult mai simplu și mai bun – dau exemple mult mai corect și mai bune, să vină la oraș și să le predea copiilor de la oraș.

De când am intrat la liceu eu și cu mai mulți colegi din clasa mea am realizat că există o problemă în sistemul de învățământ, nu doar al României poate și în alte țări, dar este vorba despre bullying-ul dintre profesori și copil pentru că de obicei se vorbește peste tot despre bullying-ul dintre elevi, dar nu se vorbește sau nu se pune amprenta și pe bullying-ul dinspre profesor spre copil, pentru că există antiteze și acolo și chiar se poate ajunge la lucruri destul de neplăcute”.

Moderatorul evenimentului, Dragoș Anastasiu a rugat-o pe Ilinca să le transmită câte un mesaj profesorilor ei, unul pentru un profesor preferat, unul pentru un profesor pe care nu-l agrează.

Vă mulțumesc foarte mult pentru modul în care ne-ați predat, mie și colegilor mei, dumneavoastră chiar m-ați ajutat să învăț și nu doar la materia dumneavoastră, ci să învăț”, a spus Ilinca.

Vă mulțumesc pentru că ați predat la casa noastră, nu cred că ați ales cea mai corectă și bună manieră, cred că ar trebui să ne respectăm reciproc”, a încheiat eleva.

sursa: edupedu.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.