Astăzi, 26 martie, Federaţia Română de Box împlinește 95 de ani de existenţă

0
113

Reprezentanţii boxului profesionist din România înfiinţează în anul 1925 “Federaţiunea profesionistă de box”, dar aceasta va fi oficializată abia la 26 martie 1926, sub denumirea de “Federaţia Română de box – profesionist”, sub preşedinţia lui Nicolae Niculescu-Ianca.

Prima Adunare Generală a F.R. Box s-a desfăşurat la 2 aprilie 1926, iar în acelaşi an federaţia s-a afiliat la International Box Union (IBU).
Boxul se desfăşura, în ţara noastră, până în anul 1916, sub formă de demonstraţii sau meciuri în circuri şi restaurante. Unele informaţii arată, în mod contradictoriu, că prima demonstraţie a unor boxeri străini ar fi avut loc la Câmpina în anul 1909. Mai mult, în anii 1905 şi 1906, la societatea sportivă “Tirul”, în cadrul unor festivităţi, au avut loc câteva meciuri de box, care în anul 1908 au fost urmate de demonstraţia a doi pugilişti străini: irlandezul O’Mara şi francezul Martuin.

În anul 1912, campionul mondial Jack Johnson, în trecere prin România, face o demonstraţie la Circul “Sidoli”, de antrenament şi de box, cu unul dintre primii noştri boxeri, Jean Terzieff-Popovici, care a fost învins prin KO. Puţin mai târziu, boxerii autohtoni Preotescu şi Pascu arată câteva demonstraţii de box. Societatea “Tirul” angajează ca maestru de box un fost pugilist de culoare, Billy Kid Gordon. În 1914, se organizează la Ploieşti demonstraţii de scrimă şi de box, în care profesorul Louis Blanc şi unul dintre elevii săi de la Şcoala “Mănăstirea Dealu” au evoluat şi “au produs emoţii printre gentilele doamne şi domnişoare din staluri” (Revista “Automobilă” – 1914).

Boxerul de origine română Arthur Costamagnia, stabilit în SUA, se reîntoarce ca boxer profesionist, şi va populariza “arta nobilă” a boxului. În 1918, la Bucureşti, se înfiinţează Asociaţia “Mitica Dona”, unde Jean Terzieff-Popovici predă boxul. Prilejul primei participări oficiale la o competiţie internaţională de anvergură apare în anul 1919 cu ocazia invitaţiei primite la “Jocurile Interaliate de la Paris”, la care participă patru pugilişti (Virgil Saivan, Jean Terzieff, Jean Simion, Mihail Condrus); arhitectul clujean Virgil Saivan ocupă locul II.
Boxul va cunoaşte o mare dezvoltare şi răspândire după Primul Război Mondial. În 1920, este semnalată existenţa mai multor săli de box în Bucureşti. Printre ele foarte active erau “secţiunea” de box (preşedinte Jean Simion) din cadrul “Tenis-Club-Român”, sala FSSR din str. Clemenţei, condusă de J. Constantinescu, apoi “Academia de box” înfiinţată de Niculescu-Ianca în saloanele “Tirului” ş.a. Primul club de specialitate va fi “Boxing club”, fondat de Mihail Condrus, în martie 1920.

După preluarea puterii politice de comunişti, boxul profesionist este marginalizat, trei ani mai târziu fiind desfiinţat. În perioada 18-25 mai 1947, România găzduieşte prima ediţie a Campionatelor Balcanice, sportivii noştri cuceresc trei titluri prin Lazar Borduz, la pană, Mihai Voinea, la semimijlocie, şi Paul Mentzel, la grea.

După desfiinţarea boxului profesionist, boxul amator cunoaşte o perioadă de dezvoltare, astfel, în 1948, are loc prima ediţie postbelică a campionatelor naţionale, la care au participat 46 de sportivi, reprezentând 20 de cluburi din 14 oraşe. Se remarcă talentaţii Eustaţiu Mărgărit şi Francis Ambruş care cuceresc titlurile la cocoş şi uşoară. De asemenea, impresionează şi Petre Zaharia, categoria semigrea.
În anii următori, România cucereşte numeroase medalii. La Campionatele Europene (Berlin, 1955), Mircea Dobrescu, la categoria muscă, obţine locul 2, iar Nicolae Linca, bronzul; Jocurile Olimpice (Melbourne, 1956) aduc consacrarea boxului românesc amator, Nicolae Linca obţine prima, şi, până în prezent, singura medalie de aur, Mircea Dobrescu şi Nicolae Negrea cuceresc argintul, iar Constantin Dumitrescu, bronzul. Prima medalie de aur este obţinută la cea de-a 11-a ediţie a Campionatelor Europene (Praga, 1957), prin Gheorghe Negrea; alţi doi boxeri români – Mircea Dobrescu şi greul Vasile Mariuţan – cuceresc argintul.

Perioada 1989-1996 este dominată de Francisc Vaştag, care cucereşte ca junior medalia de aur la CE din 1987 şi CM din 1988, iar ca senior obţine trei titluri de campion mondial (1989, 1993 şi 1995), un loc trei la CM din 1991. De asemenea, devine campion european în 1993 şi în 1996, se clasează pe primul loc la Cupa Mondială (1994) şi la “Jocurile Bunăvoinţei” (1990). Este considerat cel mai bun boxer amator pe care l-a avut ţara noastră.

După o întrerupere de aproape 50 de ani de box profesionist în România, la 22 februarie 1997, Mihai Leu devine campion mondial la versiunea WBO, la categoria 66, 678 kg. Ultimul mare performer al boxului românesc a fost Leonard Doroftei, care, în ianuarie 2002, cucereşte titlul mondial al versiunii WBA în faţa argentinianului Raul Balbi, câteva luni mai târziu acordându-i revanşa la Bucureşti, prilej cu care ploieşteanul îşi păstrează centura.

În 2007, Lucian Bute devine primul român campion mondial profesionist în versiunea IBF, iar în 2008 Adrian Diaconu devine primul român campion mondial profesionist în versiunea WBC.

Personalităţi care au condus Federaţia Română de Box de-a lungul anilor, în calitate de preşedinţi: Constantin Stoicescu (anii ’40); Benone Petrescu; Egizzio Massini; Gheorghe Calcan (1958-1966); Ion Tudosiu (1967-1968); Gheorghe Guriev (1969-1986); Cornel Nicoda; Tudor Stănică; Ion Sfetcu: Dumitru Sechelariu (1992-1993); Ion Şerban (1993-2000); Mihai Leu; Iosif Armaş, Rudel Obreja, etc. În prezent, federaţia este condusă de Vasile Cîtea.

sursa: radioromania.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.