An de an, la 29 aprilie, este sărbătorită Ziua veteranilor de război, în semn de recunoaştere a meritelor acestora pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României, aceasta fiind instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/10.10.2007, publicată în M.O. nr. 699/17.10.2007.
La Mangalia, Ziua Veteranilor de Război a fost marcată printr-o ceremonie de depunere de coroane de flori de către membrii și simpatizanții CULTULUI EROILOR, constituiți în Subfiliala Mangalia a Asociației Naționale CULTUL EROILOR „Regina Maria” și „Cultul Eroilor” Mangalia, sub îndrumarea dlui profesor Emil-Corneliu NINU.

















