Aurel Stan, soțul Linicăi Stan, s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut de fiul său într-o postare pe Facebook.
„Tatăl meu drag…
Nu știu dacă există cuvinte care să poată descrie durerea pe care o simt acum.
Astăzi, familia noastră a pierdut omul care ne-a fost stâlp, sprijin și călăuză.
Tată, pentru mine nu ai fost doar părintele meu, ai fost omul la care am știut mereu că pot să mă întorc, indiferent cât de grea era viața. Ai fost puterea familiei noastre, omul care ne-a învățat să mergem înainte, să fim demni și să nu renunțăm.
Mă doare foarte tare că nu te voi mai putea auzi, că nu te voi mai putea îmbrățișa și că nu îți voi mai putea spune cât de mult te iubesc.
Dar vei rămâne cu mine în fiecare zi.
În amintirile mele, în familia ta pe care ai iubit-o atât de mult, în poveștile pe care le vom spune nepoților tăi pe care îi divinizai și te mândreai cu ei, în tot ceea ce ne-ai învățat.
Tată, îți mulțumesc pentru viață, pentru iubire, pentru sacrificii și pentru tot ceea ce ai fost pentru noi.
Plecarea ta lasă un gol imens în sufletele noastre, dar iubirea ta va rămâne pentru totdeauna.
Trupul neînsuflețit al tatălui meu, Stan Aurel, va fi depus la Biserica Sfântul Gheorghe, biserica din centrul Mangaliei, începând cu seara zilei de 30 septembrie.
Odihnește-te în pace, tatal meu drag.
Te voi iubi și te voi purta în suflet toată viața.
Fiul tău drag!”
Și reprezentanții organizației PNL Mangalia au transmis condoleanțe familiei îndoliate:
„Cu profundă tristețe am aflat despre pierderea soțului colegei noastre, Stan Linica.
A fost un om de excepție care a lăsat o amprentă puternică asupra dezvoltării turismului local. În aceste momente de mare încercare, gândurile noastre sunt alături de ea și de familia îndurerată. Îi transmitem întreaga noastră compasiune și îi suntem aproape.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!!”
Potrivit familiei, trupul neînsuflețit va fi depus în seara zilei de 30 septembrie la Biserica Sfântul Gheorghe, din centrul Mangaliei.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!

















