Garnizoana Mangalia împreună cu Primăria Municipiului Mangalia vă invită să participaţi la festivitatea dedicată Zilei Drapelului Național. Manifestarea va avea loc vineri, 26.06.2015, începând cu orele 12:00, în Piaţa Republicii din Mangalia. În cadrul evenimentului va avea loc arborarea drapelului României, al doilea ca mărime din Județul Constanța, urmată de o paradă militară a Detașamentului de Onoare al Garnizoanei Mangalia. Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. Această sărbătoare a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluționar a decretat ca Tricolorul – roșu, galben și albastru – să reprezinte steagul național al tuturor românilor; cele trei culori împărțite în mod egal reprezintă principiul egalității, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect, pe lângă țara noastră mai existând alte trei țări europene tradiționale cu steagul tripartit în mod egal și vertical:Franța, Italia și Belgia.