Astăzi mai mult ca oricând trebuie să vă apropiați de adevăr, să-l redescoperiți, să-l răscoliți. Pentru asta trebuie să vă implicați activ în dezbaterile electorale, să dați buzna peste ei întrebându-i despre tot ce au făcut în trecut, de ce nu și-au respectat promisiunile de atunci. Răspunsurile lor nătânge, evazive, ocolind adevărul vă vor deschide inimile și mințile spre adevăr. Veți descoperi o nouă realitate care dezvăluie înșelăciunile anilor în care ați avut încredere în ei. Veți înțelege cât de ușor v-au amăgit, manipulat, transformându-vă într-o mare surdă și amorfă, neștiutoare ale fărădelegilor lor ascunse cu acte în regulă. Un contract negociat a fost semnat pentru o sumă discutată și aprobată în ședințe publice de consiliu, ca apoi contractul initial să fie umflat la costuri cu acte adiționale știute doar de ei, șacalii primăriei, nu și de către cetățeni.
Șacalii nu se jucau pe banii lor ci pe banii cetățenilor plătitori cuminți de taxe și impozite. Prin acest sistem perfid de acte adiționale la contractele de asfaltare, curățenie, platare de flori, borduri etc. se îmbogățeau doar șacalii Primăriei pe spezele celor mulți. Pentru asanarea șacalilor care tratează orașul ca pe femela lor trebuie să vă implicati activ. Nu discutând izolat prin casă ori la colțul blocului cu vreun vecin.
Deveniți luptători pentru un vis nou pe care îl meritați și să îl dăruiți copiilor și nepoților: visul unei vieți normale. Nimic spectaculos în asta. Participați la dezbateri, vorbiți cu toți cunoscuții despre fărădelegile aflate, desconspirate, descoperiți oameni noi, neimplicați în mizeria politicii și a afacerilor murdare de clan mafiot. Cu cât mai mulți vor știi mai multe, cu atât visul vieții normale se poate înfăptui. Vă stă în putere alăturându-vă oamenilor nepătați, incoruptibili, să schimbați orașul în lumina adevărului și nu a înșelătoriei și a goalelor promisiuni perfide. Dacă tinerii vă percep astfel de luptători, de combatanți în drumul spre adevăr, ei vă vor urma. Niciodată, însă, ei nu vor sta lângă simpli cârcotași, bârfitori de duzină pe la colțuri și complici ai răului prin tăcere, neimplicare, prin lipsă de protest și atitudine. Întâi trebuie să deveniți conștienți și apoi să acționați. Șacalii trebuie să dispară.
Acum este rândul dumneavoastra. Eliberați-vă de toate complicitățile hoțiilor petrecute în Primărie prin tăcere. Începeți să vă puneți întrebări. Cum i-am înșelat pe cei din jur, dar și pe mine? De ce am permis să fiu manipulat de un primar aplicând un sistem nedrept? Ce acțiune voi întreprinde pentru a pune capăt fărădelegii? Ce să aleg între promisiune și certitudine? Pe cine să aleg între un guraliv, șpăgar și smecher sau pe un om onest, cu o viață curată și cinstită?
Acum este timpul să te așezi în linia întâi să lupți, să discerni și să nu te mai lași amăgit și prostit de aceeași care vor și mai vor încă o dată și încă o dată la Primărie.
Trebuie să te dedici trezirii la realitate.
Dorin Dumitrele
NU CEDA IN JOCUL REPROSURILOR , AMENINTARILOR SI AL MANIEI !