Unul dintre cele mai frumoase romane de dragoste din literatura română, ”Pânza de păianjen” de Cellei Serghi, a fost recent tradus în limba bulgară de către cunoscutul traducator Hristo Boev și prezentat în cadrul Serilor Cala-tiene, eveniment care a avut loc sâmbătă, 26 iunie 2021, la Galeria Luiza Cala.
Invitați de seamă au pășit pragul galeriei: Alice Năstase Buciuța – scriitoar și jurnalist, Monica Andrei – teatrolog, Mioara Bahna – critic literar, Firiță Carp – scriitor, directorul editurii „Detectiv Literar”, Florin Dochia – scriitor, Hristo Boev – traducător, Gabriela Apostu, Anca Bucur.
Hristo Boev s-a născut în Plovdiv. A absolvit filologia engleză la Universitatea Paisii Hilendarski din Plovdiv. În 2013, și-a susținut doctoratul în literatura britanică și americană la Universitatea Ovidius, Constanța, despre ”Portretizarea orașului modern(ist) la Dickens și Dos Passos: similarități, diferențe, continuități”.
În 2020 a publicat o monografie despre „Dobrogea cea diferită în literatura interbelică”, care studiază literatura română şi bulgară legată de regiunea aceasta. Participă la conferințe internaționale pe teme precum: „urbanism literar”, „probleme de traducere”, „imigrație și relocare” și altele.
Interesele sale de cercetare sunt în domeniul noii literaturi britanice și americane, literaturii române dintre războaie, geocriticismului, urbanismului literar, precum și literaturii comparate. Preda literatură engleză și americană la Universitatea din Sofia „Episcopul Konstantin Preslavski”.
Câștigător al premiului de traducere al Muzeului Literar Liviu Rebreanu (2016) și al Media AwART Varna (2020) pentru traducerea cărţii Pânza de păianjen a Cellei Serghi. A tradus o serie de romane clasice și contemporane din română în bulgară.
















