Parcări cu plată, amenajate în stațiunile din sudul litoralului

0
433

Primăria Mangalia a amenajat, recent, aproximativ 500 de locuri de parcare cu plata prin SMS sau card, în stațiunile din sudul litoralului. Astfel, din Saturn până în Neptun-Olimp, turiștii pot utiliza parcările prin sistem Tpark, prevăzute cu indicatoare specifice.

Pe lângă aceste parcări cu plată, amenajate pe domeniul public, fiecare hotel pune la dispoziția turiștilor cazați în unitatea respectivă propriile locuri de parcare. Tariful pentru parcarea unui autoturism, pe domeniul public, este de 3 lei/oră, în timp ce, pentru autoutilitare, este de 5 lei/oră. Tariful pe zi este de 15 lei, pentru orice tip de autovehicul, în oricare dintre stațiunile administrate de Primăria Mangalia.

Pentru agenții economici care dețin magazine, hoteluri și restaurante, etc. și care au în administrare parcări, tariful unui loc de parcare, pentru stațiuni, a fost redus de la 15 la 5 lei/zi, în timp ce, pentru Mangalia, s-a redus de la 10 la 3 lei/zi.

Anul acesta, am început amenajarea parcărilor publice prin această metodă de plată, prin SMS, fiind foarte ușor de controlat sistemul în sine. Am desemnat reprezentanți ai municipalității, care monitorizează timpul de staționare și dovada plății fiecărui autoturism parcat. Desigur, vom continua să amenajăm și alte locuri de parcare, astfel încât să facilităm accesul turiștilor în toate zonele și punctele de atracție din sudul litoralului”, a precizat primarul Mangaliei, Radu Cristian.

Reprezentanții municipalității au mai afirmat că, prin același sistem Tpark, agenții economici pot rezerva, dacă mai au nevoie, locuri de parcare pentru turiștii pe care îi cazează în unitățile proprii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.