[VIDEO] La Mangalia, s-a lansat proiectul european de transport electric și modernizare a falezei din Cap-Aurora

0
15

Primăria Municipiului Mangalia a organizat, marți, 23 iunie, la sediul Clubului Nautic Callatis, evenimentul prilejuit de lansarea proiectului „Sprijinirea mobilității urbane durabile, la nivelul municipiului Mangalia, județul Constanța”, finanțat din fonduri europene. Prezentarea proiectului a fost susținută de către administratorul public Dan Georgescu, alături de șeful Serviciului Management Proiecte, Ciprian Popa. Cei prezenți la eveniment au fost informați cu privire la înființarea transportului public modern, nepoluant, cu autobuze electrice, prin implementarea proiectului european, la nivelul orașului. În cadrul proiectului, în valoare de aproximativ 10 milioane de euro, vor fi modernizate străzile și aleile pietonale în deplină siguranță și confort, vor fi create piste de biciclete și noi trasee de transport public, precum și stații de autobuz, semnalizate corespunzător atât pe orizontală, cât și pe verticală, pe traseul mijloacelor de transport în comun. Implementarea proiectului va fi realizată pe trei segmente, care se referă la achiziționarea autobuzelor electrice, înființarea unei autobaze și stații de încărcare a bateriilor, respectiv reabilitarea infrastructurii rutiere, în cartierul de case al orașului.

Odată cu implementarea acestui proiect, vom moderniza unele artere rutiere și pietonale, în special din cartierul de case. Totodată, vom crea noi trasee pentru mijloacele de transport public, pe străzile Petre Ispirescu, Horia, Cloșca și Crișan, 1 Mai, acoperind, astfel, nevoia de deplasare urbană a cetățenilor care locuiesc în acest cartier, prin transportul public cu autobuze electrice”, a declarat managerul proiectului, Dan Georgescu. La rândul său, primarul Mangaliei, Radu Cristian a precizat că proiectul mai vizează modernizarea falezei din Cap – Aurora, amenajarea unei parcări de tip Park&Ride, reabilitarea unor alei și spații verzi, în stațiune și oraș. ”Sperăm ca până la sfârșitul acestui an să semnăm contractele de atribuire și execuție a lucrărilor și să intrăm în teren cât mai repede. Este cel mai amplu proiect cu bani europeni, care se va implementa în Mangalia și stațiunile din sudul litoralului”, a subliniat primarul Mangaliei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.