U.M. 02014 Mangalia organizează concurs de încadrare a următoarelor posturi vacante de personal civil contractual, de execuție:

  • Muncitor calificat IV și Muncitor calificat I – Specializarea Bucătar la Popota (normă întreagă, durata timpului de lucru 8 ore/zi, 40 ore/săptămână, contract individual de muncă pe durată nedeterminată);
  • Contabil II  la Compartimentul contabilitate din Structura financiar-contabil (normă întreagă, durata timpului de lucru 8 ore/zi, 40 ore/săptămână, contract individual de muncă pe durată nedeterminată).

Condiţiile specifice necesare pentru ocuparea postului sunt:

Pentru Muncitor calificat IV și Muncitor calificat I – Specializarea Bucătar la Popota:

  1. Nivel de studii – minim studii generale
  2. Certificat de calificare profesională sau certificat de absolvire al unui curs în domeniul de activitate al postului- Bucătar;
  3. Vechime în specialitate: minim 6 ani pentru funcția de Muncitor calificat- Bucătar I;
  4. Nu se solicită vechime în specialitate  pentru funcția de Muncitor calificat – Bucătar IV;
  5. Utilizarea eficientă a timpului alocat în vederea executării misiunilor specifice unității, capacitate de comunicare și dialog, politețe, tact, disciplină, discreție, punctualitate, lucru în echipă, rezistență la stres;
  6. Disponibilitate pentru prezentare la program în cazul solicitărilor de urgență;
  7. Nivelul de acces la informaţii clasificate este secret de serviciu, fiind necesar acordul scris al persoanei care doreşte să candideze privind verificarea în vederea obţinerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate sau a certificatului de securitate, în situaţia în care va fi declarată „admisă”;
  8. limba engleză – nivel satisfăcător;
  9. Cunoştinţe de operare pe calculator – Windows, Microsoft Office – nivel satisfăcător.

Pentru Contabil II:

  1. absolvirea cu diplomă de bacalaureat în specialitatea contabilitate / absolvirea cu diplomă de bacalaureat în orice specialitate și absolvirea unui curs acreditat in domeniul contabilitate;
  2. nivelul de acces la informaţii clasificate este secret, fiind necesar acordul scris al persoanei care doreşte să candideze privind verificarea în vederea obţinerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate sau a certificatului de securitate, în situaţia în care va fi declarată „admisă”;
  3. vechimea necesară în specialitatea studiilor – minim 6 luni;
  4. limba engleză – nivel satisfăcător;
  5. cunoştinţe de operare pe calculator – Windows, Microsoft Office – nivel bun;
  6. abilitatea de comunicare, spirit de iniţiativă, lucru în echipă, capacitate de analiză şi sinteză, rezistenţă la stres.

Data limită până la care se pot depune dosarele de concurs este: 19.04.2023 , ora 14.30.

Relații suplimentare: U.M. 02014 Mangalia, b-dul 1 Decembrie 1918, FN, localitatea Mangalia, județul Constanța, telefon 0341.446893.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.