Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat în P.T.F. Vama Veche un cetăţean român care intenţiona să introducă în ţară articole sportive în valoare de aproximativ 2.000 de lei dacă ar fi originale.
În data de 29.04.2015, în jurul orei 04.45, în P.T.F. Vama Veche s-a prezentat pentru controlul de frontieră cetăţeanul român S. IBRAM, în vârstă de 40 de ani, domiciliat în judeţul Constanţa, pasager într-un autocar care efectuează curse regulate între Turcia şi România.
În bagajele personale ale bărbatului au fost descoperite 44 de articole reprezentând echipament sportiv tip trening, susceptibile a fi contrafăcute prin imitarea mărcilor a patru firme renumite în domeniu.
Persoana în cauză a declarat că a achiziţionat articolele dintr-un bazar din Istanbul, în schimbul sumei de 100 USD, cu scopul de a le comercializa în România.
Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării articolele sportive, evaluate la aproximativ 2.000 lei dacă ar fi originale şi au întocmit lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 90, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998 republicată.
sursa foto: giurgiuveanul.ro