Ca urmare a încuviinţării, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorii au efectuat percheziţii domiciliare, în şase locaţii situate în: Bucureşti ( o locație), municipiul Slatina (4 locații) și o localitate din județul Olt, în scopul identificării unor tablouri despre care există indicii că ar fi fost achiziţionate, prin interpuşi, de către inculpatul VÂLCOV BOGDAN DARIUS, cu banii presupus obţinuţi din comiterea infracţiunilor pentru care se efectuează cercetări, în respectiva cauză.
Ca urmare a perchezițiilor, s-au identificat 101 tablouri pe care figurează semnătura unor pictori celebri cum ar fi PABLO PICASSO (două gravuri și un desen în cărbune), ANDY WARHOL, NICOLAE TONITZA, ŞTEFAN LUCHIAN, GHEORGHE PETRAŞCU, CONSTANTIN PILIUŢĂ, CORNELIU BABA, HORIA BERNEA, OCTAV BĂNCILĂ, etc..
Există date că cea mai mare parte a acestor tablouri au fost achiziționate de la case celebre de licitații. A fost inițiată procedura de identificare și certificare a tablourilor, la care participă o echipă de experți muzeografi și alți experți în domeniul artelor figurative.
După expertizare, tablourile urmează a fi predate în custodia unei instituții specializate în domeniu care va aprecia, inclusiv asupra posibilității ca respectivele tablouri să fie expuse, până la finalizarea procesului penal și stabilirea situației lor juridice.