Statul român intenționează să salveze Șantierul Naval Damen Mangalia, aflat în insolvență, prin intermediul fondurilor puse la dispoziție de Uniunea Europeană prin mecanismul Security Action for Europe (SAFE) — un program de împrumuturi avantajoase pentru investiții în domeniul apărării. România urmează să beneficieze, prin acest instrument, de 16,6 miliarde de euro.
Anunțul a fost făcut de ministrul Economiei, Radu Miruță, care a explicat că o parte din aceste resurse ar putea fi direcționate pentru salvarea și revitalizarea șantierului de la Mangalia.
„Suntem preocupați, așa cum am anunțat, ca prin acest mecanism SAFE, care aduce o finanțare pentru zona navală, să salvăm Șantierul Naval de la Mangalia”, a declarat Radu Miruță.
Oficialul a subliniat că Guvernul nu urmărește doar obținerea unui împrumut cu dobândă redusă, ci și asigurarea unui raport corect între costul finanțării și valoarea produselor rezultate.
„Sunt discuții comerciale pe care le analizăm, astfel încât să vedem că statul român reușește să obțină nu doar un împrumut cu dobândă mică — de aproximativ 3% prin SAFE —, ci și un produs final al cărui preț să fie corect. Pentru asta suntem în discuții și cu armatele altor state europene, pentru a compara costurile și a ne asigura că România plătește un preț echitabil”, a mai precizat ministrul Economiei.
Compania Damen Shipyards Mangalia, care operează șantierul, se află în prezent în procedură de insolvență. Aceasta este controlată indirect de Ministerul Economiei, prin societatea de stat Șantierul Naval 2 Mai SA, ce deține 51% din capital, în timp ce grupul olandez Damen Holding BV controlează restul de 49%, deși contractul de asociere cu partenerul olandez este considerat reziliat.
Potrivit autorităților, relansarea activității șantierului Mangalia este esențială atât pentru industria navală românească, cât și pentru consolidarea capacităților de apărare la nivel național și european. (profit.ro)

















